VIDEO - Ziua la Năsăud, noaptea la Bistrița: bătaie crâncenă între blocuri, în zona Năsăudului-Lamă! Șase persoane au fost conduse la poliție (imagini cu caracter violent!)

După incidentul de la Năsăud, acolo unde mai multe persoane și-au plătit reciproc anumite polițe, în plină stradă, în miezul zilei, într-un mod violent, o altă bătaie, coborâtă parcă din ringul de MMA, a avut loc la Bistrița, în toiul nopții.

Este vorba de un grup de șase persoane care au participat la o altercație extrem de violentă. O parte din moment a fost surprins de locatarii blocului în spatele căruia a avut loc bătaia, în zona Lama, în spatele unui bloc cu opt etaje de pe strada Năsăudului.

Poliția a fost aleratată de către aceștia, iar toți cei implicați în incident au fost identificați:

„Au fost identificate toate cele șase persoanele implicate în altercație și au fost conduse la sediul poliției pentru declarații. În cursul zilei de joi vor fi dispuse măsurile legale. Se fac cercetări într-un dosar penal privind tulburarea liniștii publice”, precizează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Conform reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, la fața locului au fost prezente trei autospeciale care au preluat tot atâtea persoane. Este vorba de un tânăr de 16 ani, cu plagă membru inferior și contuzii de membre, un tânăr de 21 de ani cu traumatism toracico abdominal și plăgi occipitale și parietale și un tânăr de 26 de ani, cu traumatism coloană vertebrală, plagă occipitală și parietală, plagă frontală și contuzii membru superior.

„Tânărul de 19 ani a fost externat cu recomandare de tratament la domiciliu. Ceilalți doi au rămas internați la Compartimentul de Neurologie a SJU Bistrița. Sunt în stare stabilă și se află sub tratament și supraveghere medicală”, a transmis Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

UPDATE IPJ BN:

La data de 24 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de șase tineri, cercetați pentru tulburarea odinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

În fapt, la data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, a fost sesizat prin 112 faptul că, în parcarea unui bloc situat în municipiul Bistrița, a izbucnit un scandal, mai multe persoane agresându-se reciproc. Trei dintre persoanele implicate au fost transportate la spital.

Polițiștii ajunși în scurt timp la fața locului au intervenit pentru aplanarea scandalului. Toate persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în vederea clarificării situației. Pe parcursul zilei de astăzi, șase tineri cu vârste cuprinse între 17-26 de ani, din localitățile Cepari și Bistrița, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea odinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Cei doi tineri aflați internați în SJU Bistrița vor rămâne sun tratament, dar cu pază din partea polițiștilor.

 

 

Sursa video: facebook/Bistrița trezește-te

 

Comentarii

Balan Marius- e...

24.10.2019 09:28

Sunt doar antrenamente din  timpul campaniei electorale destul de anoste. Asa se intampla daca domnii candidatii nu se exprima si ei la randul lor mai furtunos. Poporul preia rolul.

Adauga comentariu