Vicele Niculae a învățat ceva de la stiridebistrita.ro: „extraordinarul” lucrărilor din municipiul Bistrița este „normalitate”! Rămâne de văzut calitatea acestora...

Într-o postare sponzorizată pe facebook, tipică de acum pentru viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, sau putem să-i spunem chiar „normală”, acesta recunoaște printr-o modestie „agățătoare” (cu catch, după cum ar spune proaspătul ex-ambasador al SUA ce ne-a vizitat) că lucrările de peticire/asfaltare pe timpul nopții ce se desfășoară în municipiu fac parte din „normalitate”.

Am ales ca în acest an să facem din "extraordinar" ceva normal. Îmi doresc să ne învăţăm cu cât mai multe astfel de "normalităţi" pentru că Bistriţa şi bistriţenii sunt o comunitate de oameni care merită lucruri bune” – spune Wannbe făcând referire la programul de lucrări nocturne desfășurat de municipalitate.

Știri de Bistrița nu a sărit în sus cu focuri de artificii atunci când anumite lucrări sau investiții au fost începute, sau după caz, recepționate, considerând că toate acestea fac parte din „normalitate”, fapt pentru care am fost acuzați de „orbul găinilor”. Rolul unor edili sau președinți de consilii județene este să caute soluții și să facă toate demersurile necesare pentru ca viața cetățenilor să se desfășoare în condiții cât mai bune, indiferent de domeniul care poate fi luat în discuție, pentru asta au jurat la început de mandat!

Indiferent că e vorba de drumuri județene, investiții în spitale și sistemul de sănătate, asfaltare de stăzi sau rețele de canalizare, toate acestea au ajuns să fie aplaudate ca pe niște înfăptuiri mărețe, „extraordinare”. Noi am „taxat” aceste ieșiri și le-am considerat „normalitate”! Nu mai reamintim faptul că romanii aveau drumuri și sisteme de apă-canal încă de acum 2.000 de ani. Acolo unde într-adevăr s-a meritat câte un rând de aplauze, noi le-am acordat.

Postarea vicelui cu pretenții de primar vine să ne arate doi termeni în contradicție: lauda normalității! Nu vom categorisi acest material nici la „răutăcisme”, căci nu e cazul, dar nici la „jos pălăria” din motive de ... „normalitate”. În schimb vom ști să dăm jos pălăria atunci când vom vedea ceva „extraordinar”, chiar dacă „normalitatea” nu ar impune acest lucru, cu o singură condiție: să se facă BINE!

La acest capitol vrem doar să reamintim de asflatările sau peticirile unor porțiuni de stăzi în care gurile de canal au rămas cu mult sub nivelul asfaltului, sau din contră, cu prea mult ridicate. Scuze și motive sunt o grămadă! Bistrițenii vor „normalitate” bine făcută, iar soluțiile pentru aceste situații sunt la latitudinea edililor pentru a fi găsite și rezolvate.

Exemplul „normalității” de pe strada Gh. Șincai, o „promisiune” a viceprimarului rămasă nerezolvată

În speranța că „normalitatea” va continua, vă dorim spor la muncă, fie ea chiar și nocturnă!

Adauga comentariu