„Verzii” atacă TeraPlast și susținerea companiei pentru proiectul de amenajare a albiilor râului Bistrița Ardeleană!

Situația în care s-a aflat compania TeraPlast săptămâna trecută, atunci când din cauza revărsării apelor din preajma Parcului Industrial de la Sărățel s-au inundat mai multe zone din incinta operatorului economic, a devenit subiect de contre ecologiste din partea unui lidel local al Partidului Verzilor.

Cristian Țetcu, cunoscut ca un înverșunat apărător de mediu, acesta fiind printre ințiatorii mai multor campanii legate de mediu în municipiul Bistrița și județul Bistrița-Năsăud, printre care și cel legat de mineralizarea Centrului Istoric al Bistriței, a ținut să puncteze într-o conferință de presă câteva aspecte legate de proiectul de reabilitare a Barajului Colibița și amenajarea malurilor râului Bistrița.

În acest sens, liderul Verzilor susține faptul că proiectul mai sus menționat are valoare și este viabil numai in condițiile în care se justifică anumite acțiuni, cum ar fi reabilitarea barajului dacă acesta necesită real anumite lucrări.

Citește și Grupul TeraPlast susține proiectul POIM de eliminare a riscului de inundații în Bistrița-Năsăud

În ceea ce privește lucrările de amenajare a abliilor râului Bistrița Ardeleană „prin betonare”, Țetcu nu consideră că există ceva viabil în toată această poveste, iar inundarea Parcului Industrial TeraPlast de la Sărățel nu este cauzată de acest râu:

„Compania TeraPlast se situează în aval de confluența Bistrița - Șieu – Budac, iar inundația respectivă, sau ieșirea apei din maluri nu a avut loc din cauza afluxului de apă de pe râul Bistrița ci de pe râul Șieu-Budac, toată lumea știe asta. Dezinformarea și manipularea cetățenilor din județ și a instituțiilor ce se ocupă de gestionarea situațiilor de acest gen din județ, este una indamisibilă!” -  a punctat Țetcu.

Același personaj, Cristian Țetcu, susține și faptul că agentul economic în cauză, respectiv TeraPlast, și-a cosntruit parcul industrial într-o zonă inundabilă în cunoștință de cauză, acuzând-i pe conducătorii grupului de campanie de imagine și politică:

„Mai mult decât atât, compania TeraPlast, în cunoștință de cauză a construit o capacitate economică pe o zonă inundabilă. Toată lumea știe că acea zonă este cu risc de inundații. În concluzie, domniile lor ar fi trebuit să procedeze ca atare: să-și ia măsuri de precauție în ceea ce privește o astfel de posibilitate, dar să o facă înainte de a se întâmpla și nu la data la care s-a întâmplat, pentru a creea emoții din această cauză. Noi înțelegem că inundarea unor depozite și chiar a unui recipient cu posibilitate de explozie este una de luat în seamă, dar nu considerăm că din asta trebuie să se facă campanie de imagine și politică, pentru că domniile lor știau, domniile lor la momentul proiectării au primit informații legate de acest aspect și pe parcursul existenței lor pe acea zonă trebuia să ia măsuri de precauție”.

În final, Cristian Țetcu amortizează declarațiile făcute anterior în mod diplomatic și invită reprezentanții companiei TeraPlast la „prevenție”:

„Suntem convinși că reprezentanții TeraPlast au cele mai bune intenții în ceea ce privește bunăstarea acestui județ și ai locuitorilor lui, motiv pentru care suntem ferm convinși că vor ține cont de ceea ce înseamnă prevenție și intervenție înainte, adică rezolvarea cauzelor și nu a efectelor” – a concluzionat Țetcu.

Adauga comentariu