Varujan Vosganian face miștouri despre liberali la Bistrița: „În România sunt mulți liberali, unii chiar la PNL!” (VIDEO)

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a venit la Bistrița mai mult în calitate de scriitor, scopul principal al acestuia fiind lansarea unei cărți. Dacă tot a fost prezent în județul lui Ioan Țintean – liderul ALDE BN, Vosganian a susținut și o conferință de presă.

Unul din subiectele abordate de fostul ministru al economiei a fost liberalismul din România, chestiune luată dacă nu la mișto, cel puțin ca o glumă. Liberal-democratul a ținut să sublinieze faptul că este mai întâi de toate un conservator, făcând o trimitere către o formațiune politică decedată, Uniunea Forțelor de Dreapta, acolo unde Vosganian și-a atins apogeul politic:

Eu nu sunt liberal, sunt conservator! Am fost tot timpul conservator, iar dacă vă uitați la platforma UFD, o să vedeți că acolo este conservatorismul cel mai voluptuos, care vine de la Titu Maiorescu și de la Junimea, iar dacă nu mă credeți pe mine, citiți ce scria Laurențiu Ulici, Dumnezeu să-l ierte! Dar, un adevărat conservator este cel mai liberal, mai liberal decât liberalii, în domeniul economic”.

După ce ne-a lămurit asupra convigerilor dogmatice, Varujan Vosganian și-a început glumele la adresa actualului Partid Național Liberal, precum și la adresa membrilor acestuia:

În România sunt mulți liberali, unii chiar la PNL! Motiv pentru care poți să fi liberal, chiar dacă nu ești la PNL. Nu mai vorbesc de faptul că ALDE are o garnitură ilustră liberală. Uitați-vă pe fotografiile din vremurile de glorie ale PNL și o să vedeți că mai toți de acolo sunt la ALDE astăzi. Că știți cum e în PNL? Dacă te culci lângă un om bolnav, niciodată bolnavul nu se însănătoșește, ci sănătosul se contaminează! Asta-i situația fuziunii dintre PNL și PD-L”.

Ceea ce a omis liderul ALDE a fost actuala conjunctură în care se află ALDE, partid de dreapta, cu prințipii, alături de PSD, partid de stânga. Tot cu prințipii. De asemenea, Vosganian omite inclusiv faptul că a fost ministru al economiei în guvernul Ponta 2, guvern creat în perioada Uniunii Social Liberale (USL), o altă alăturare a partidului din care făcea parte atunci (PNL) și PSD. În aceste situații nu s-a mai precizat dacă a existat sau există vreun bolnav și care ar fi acela.

 

Adauga comentariu