Valer Dorneanu: ”Nu este constituţional în niciun stat de drept ca, prin ordin al ministrului Sănătăţii, să se ia măsuri care să justifice restrângerea drepturilor - carantină, internarea obligatorie. Numai prin lege se poate face acest lucru”

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că măsurile care vizează restrângerea unor drepturi, precum internarea obligatorie, trebuie să fie luate prin lege.

"Măsurile care vizează restrângerea drepturilor - internarea obligatorie - trebuie luate prin lege. (...) Restrângerea unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituţie, se poate face numai prin lege şi numai când sunt îndeplinite condiţiile de stare de urgenţă, periclitarea sănătăţii. Toate condiţiile acestea există, numai că măsura trebuie luată prin lege. (...) Regret foarte mult că multe din greşelile care se fac pe plan legislativ - eu nu discut de greşeli politice sau de altceva - ni se pun nouă în cârcă, pentru greşeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituţionale pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Legislativ, pentru faptul că lipsea avizul CSM, pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Economic şi Social", a afirmat Valer Dorneanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a spus că, în prezent, pentru internarea obligatorie, România are reglementări doar în domeniul penal, însă nu şi în cel sanitar.

"Deocamdată, pentru internarea obligatorie noi avem reglementări doar în domeniul penal. În domeniul sanitar nu avem", a subliniat preşedintele CCR.

Valer Dorneanu a mai afirmat că el nu a auzit ca în Europa să fie criticată o hotărâre judecătorească a "celei mai mari Curţi de Apel din ţară".

"Se critică ceea ce eu nu am mai auzit în Europa - o hotărâre judecătorească şi nu oricare, ci a celei mai mari Curţi de Apel din ţară. (...) Eu aş întreba la care din ţările europene primul-ministru sau o altă autoritate desfiinţează pur şi simplu Curtea Constituţională? Eu îl respect foarte mult pe primul-ministru şi ştiu ce presiune este pe capul dânsului - şi politică, şi toate pandemiile acestea care sunt - s-a străduit să ia măsuri care se impun, la sfaturile unor oameni foarte competenţi în domeniul medical. De ce nu a luat aceste măsuri legal? Trebuia la început o lege generală şi să nu dea în competenţa ministrului Sănătăţii măsuri de genul restrângerii unor drepturi, a libertăţii şi aşa mai departe", a arătat Dorneanu.

Potrivit acestuia, atât CCR, cât şi Avocatul Poporului, CSM şi puterea judecătorească îşi fac datoria.

"Este activă doamna Avocat al Poporului şi o respect pentru asta. Nu toate sesizările dumneaei au fost admise de CCR. Deci şi CCR, şi Avocatul Poporului, şi CSM, şi puterea judecătorească - toţi îşi fac datoria. Aflu acum mai nou că nu numai noi suntem duşmani şi cu Avocatul Poporului, ci şi Justiţia", a comentat preşedintele CCR.

El a precizat că nu este constituţional "în niciun stat de drept" să se dea posibilitatea ca printr-un ordin al ministrului Sănătăţii să se ia măsuri de acest fel.

"A venit pandemia peste noi. Se ştia, era la câteva sute de kilometri de noi. Nici atunci nu am scos o lege. Am dat acea ordonanţă. Noi am răspuns la ea. Nici după ce am dat ordonanţele cu privire la starea de urgenţă nu s-a luat măsura legală de a da o lege. A apărut după starea de urgenţă Legea 55, care a fost atacată la CCR. Nici în legea aceasta nu s-au prevăzut măsuri care să justifice restrângerea drepturilor - carantină, internarea obligatorie. S-a dat posibilitatea ca prin ordin al ministrului Sănătăţii să se ia asemenea măsuri, ceea ce nu este constituţional în niciun stat de drept", a susţinut Valer Dorneanu.

Comentarii

Iuliu

05.07.2020 16:20

Dupa ce, la inceputul lunii iulie,  în urma unei sesizări a Avocatului Poporului, judecătorii CCR au decis cu unanimitate de voturi, că deși pandemia cauzată de COVID-19 este în evolutie, măsurile de izolare la domiciliu, introducerea forțată în carantină și internarea obligatorie  a românilor, în baza unui simplu ordin de ministru al Sănătății, sunt neconstituționale, consecintele agravării numărului de cazuri contaminate nu au întârziat să apară. Ca urmare a deciziei CCR, românii pot refuza izolarea, carantina sau chiar să ceară externarea din spital cu toate că suferă de COVID-19, ceea ce crează o adevărată anarhie în societate cu privire la gestionarea epidemiei. Astfel, Dr. Emilian Imbri, managerul spitalului ”Victor Babeș” spunea că trei persoane infectate cu  coronavirus au plecat din spital și că mai sunt persoane care doresc acest lucru, doctorul trăgând un semnal de alarmă asupra riscului reîntoarcerii în societate a acestor persoane infectate: ”Sunt oameni inconștienți. Fac un apel la rațiune și bun simț fiindcă oamenii aceștia nu își dau seama ce fac. Îi rog pe toți cei infectați să vină la spital fiindcă riscurile de contagiune sunt mari”.De asemenea Beatrice Mahler, managerul Institutlui ”Marius Nasta”, și-a manifestat  îngrijorarea  că  după decizia CCR, a avut pacienți infectați care au plecat din spital.De la declansarea pandemiei de COVID-19, CCR nu e la prima decizie care zădărniceşte eforturile pentru a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor.  Menţionăm că între starea de urgenţă şi starea de alertă Curtea Constituţională a anulat toate amenzile aplicate celor care au încălcat măsurile de prevenire a răspăndire a bolii in comunitate şi a interzis autorităţilor statului să dea amenzi. Fosilele de la CCR să nu uite că boala nu iartă pe nimeni. Prefectul Clujului Mircea Abrudean, cel care conduce grupul strategic anti-Covid de la Cluj, este infectat cu coronavirus, anunţul fiind făcut chiar de el:https://www.comisarul.ro/articol/prefectul-clujului-sotia-si-baietelul-de-noua-luni_1115277.html 

cititor

07.07.2020 18:14

STIMATE DOMN , prin bunul simtz al nostru general, trebuie sa luam masuri sa obligam " ciu.ciu.metzii si pro.sta.laii " astia ai nostri violenti si care nu se supun nici unei reguli, sa se duca sa crape ei... undeva izolati in padure, si sa nu ne infecteze pe noi pe toti .Cum dr.acu de toti vagabonzii, nemernicii si nimurugii au tot felul de drepturi " care nu se pot restrictiona "  ... decat " numai prin lege " ?Bun ... si ATUNCI DE CE POLITRUCII ASTIA AI NOSTRII N-O FAC DACA TOT TREBUIE  LEGE SI/sau PAR, BOTA  ORI SCORBACI CU BUBE  ... ?! 

Adauga comentariu