Unde ne adăpostim în cazul unei catastrofe? Fugim toți în Subcetate! De ce?

În condițiile în care se vorbește din ce în ce mai des despre posibilitatea unei catastrofe nucleare, este firesc să ne întrebăm unde ne adăpostim. Dacă locuitorii din ANL situate în zona Subcetate au la dispoziție 14 astfel de adăposturi, cei din restul municipiului Bistrița au doar cinci variante: două pe Intrarea Pinului, la subsolurile blocurilor de locuințe numărul  1, scara B și numărul 3, scara D,  pe strada General Grigore Bălan, nr. 23, scara A, strada Albert Berger, nr.10, respectiv pe Calea Moldovei, în blocul cu numărul 7, scara A.

Adăposturile civile asigură un metru pătrat pentru fiecare persoană și sunt prevăzute cu uși metalice etanșe, care pot asigura protecție în cazul unor explozii.  Pereții refugiilor au 40 de centimetri grosime, iar suprafața minimă prevăzută de lege este de 9 metri pătrați.  

De asemenea, plafoanele sunt construite din beton armat în grosime de 20 de centimetri, Adăposturile noi , cum este cazul celor din zona Subcetate, construite în 2006, sunt dotate și cu grupuri sanitare și fiecare dintre ele pot adăposti 75 de persoane.  Din păcate, în Bistrița gradul de asigurare al protecției în adăposturi se situează sub 20 de procente

În Bistriţa există şi un centru de comandament în situaţii de urgenţă, de unde se emite alarmarea şi unde se refugiază autorităţile în caz de dezastru. Locul este secret. În timp de pace, adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi urtilizate pentru alte destinații, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor informaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste. Potecția civilă este reglementată în România prin Legea nr.481/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Adauga comentariu