Un pompier năsăudean, un jandarm montan și o infirmieră de la secția de neuropsihici din Beclean, infectați cu Covid-19! La Cociu s-a format un focar pornit cel mai probabil de la unul dintre aceștia

Noua procedură de testare a unor categorii de persoane a scos la suprafață noi focare de infecții în Bistrița-Năsăud. Unul dintre acestea s-a format în localitatea Cociu, comuna Șintereag.

Cei aflați în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus sunt, evident, cei mai expuși infectării. Astfel, inclusiv la nivelul județului Bistrița-Năsăud, avem cazuri de personal medical infectat, polițiști și polițiști locali, dar și pompieri și jandarmi.

Mai exact este vorba de un pompier din Năsăud, informație confirmată de primarul Mircea Romocea, precum și un jandarm montan, ambii fiind internați în secția de boli infecțioase a SJU Bistrița.

De asemenea, în urma testărilor personalului care urma să intre in schimburile de 14 zile, testări efectuate tuturor angajaților aflați în această ipostază de la căminele de bătrâni, casele de tip familial sau secțiile spitalelor unde se necesită îngrijirea persoanelor cu afecțiuni cronice, a fost depistată pozitiv o infirmieră de la secția de boli neuropsihice de la Beclean.

Aceasta s-ar fi infectat acasă, acolo unde a petrecut sărăbătorile alături de fiica acesteia, asisentă medicală la Bistrița, confrom timponline.ro. De asemenea, sursa citată mai arată că alte șase persoane din aceeași localitate, Cociu, ar fi infrectate. Primarul comunei Șintereag, Ioan Bob, susține faptul că Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud nu l-a informat despre acestă situație:

„Primul lucru care m-a enervat este că nu am fost anunțat de DSP, nici de ISU. Și ieri m-am certat cu domnul prefect la telefon și i-am spus să nu ne mai ia ca pe niște inculți, pe noi, pe primari. Dacă nu am informația, nu am putere”, a declarat Bob pentru timponline.ro.

 

Adauga comentariu