Un ochi plânge, unul râde: Radu Moldovan mai are „o tură” la șefia Consiliului Județean, însă cartea majorității nu este jucată

Partidul Social-Democrat și-a luat un vot politic peste ceafă din partea alegătorilor, însă nu a pierdut chiar totul. La nivelul primăriilor avute până la data de 27 septembrie, PSD a pierdut unele, dar a și câștigat altele, însă la nivelul orașelor și a muncipiului, situația nu mai este atât de echilibrată. Un alt echilibru care se pare că a fost pierdut de social-democrați este cel din Consiliul Județean, acolo unde doar cartea majorității rămâne de jucat.

Emil Radu Moldovan este în postura împăratului care râde cu un ochi, dar plânge cu celălalt, căci a reușit aproape fără emoții să-și adjudece încă un mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cel de-al treilea și utlimul, așa cum a tot susținut de ceva vreme încoace, dar a pierdut două bastioane importante din județ, Bistrița și Năsăudul, iar la capitolul majoritate în rândul consilierilor județeni încă mai are emoții.

„Suntem la finalul unei etape importante, cu lucruri la care ne așteptam și la care nu ne așteptam. Mulțumesc echipei, candidați și susținători, pentru munca pe care au depus-o în aceatsă perioadă. Felicit câștigătorii și le doresc succes tuturor”, și-a început Radu Moldovan micul discurs de la finele zilei alegerilor locale.

„Nu pot să spun dacă am câștigat sau nu, așteptăm rezultatele pentru CJ”, a mai precizat Moldovan, însă de la momentul declarației și până la cel al editării acestui material, lucrurile s-au mai lămurit, inclusiv principalul competitor recunoscând victoria liderului social-democrat.

Cu toate acestea rămâne încă de văzut dacă Radu Moldovan va avea la dispoziție un Consiliu cu suficienți membri de partea sa. Voturile de bază vin tot din mediul urban, însă cu excepția Becleanului, PSD nu mai are un astfel de bastion. Moldovan are nevoie în CJ de 15 voturi (nu neapărat consilieri proprii), cu votul său fiind 16, majoritate, iar asta se va putea regla și pe parcurs.

Adauga comentariu