Un fotbalist al echipei Hebe Sîngeorz-Băi și-a rănit părinții într-un accident în județul Suceava și s-a ales cu un dosar penal

Duminică, 9 decembrie, în jurul orei 10.00, Florin - Daniel Ursa (30 de ani), din municipiul Bistrița, conducea un autoturism marca BMW în comuna Coșna. Bărbatul a pierdut controlul mașinii într-o curbă la dreaptă, din cauza vitezei. Acesta a ajuns cu autoturismul pe sensul opus de mers, astfel izbindu-se într-o mașină marca Ford, care circula regulamentar, relatează ziardesuceava.ro.

În urma accidentului, s-a înregistrat vătămarea a doi pasageri din BMW. Ioana Ursa (54 de ani) și Emil Ursa (55 de ani), ambii din municipiul Bistrița, județ Bistrița Năsăud, s-au ales cu răni ușoare. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative. Celor doi li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

Florin Daniel Ursa este legitimat la echipa de fotbal A.C.S. Hebe Sîngeorz-Băi și evoluează în Liga a IV-a, Seria Nord.

Adauga comentariu