Un diliu fără patalama a răpit o pacientă din Secția de Psihiatrie din Bistrița folosind un pistol cu gaze împotriva personalului medical!

Expresia „ca la nebuni” a avut o punere în practică chiar într-un spital de boli nervoase din Bistrița, acolo unde un bărbat din Beclean venit în vizită la o pacientă a făcut un gest demn de cămașa de forță.

Pacienta în vârstă de 22 de ani din localitatea Nepos a fost internată la Secția Psihiatrie în urma unei tentative de suicid. Aceasta a primit o vizită din partea concubinului care, după aproximativ 40 de minute de discuții pe o bancă din curtea spitalului, a luat-o cu forța pe blonavă și a încercat să o scoată din incintă.

Paznicul, un bărbat de 44 de ani, a încercat să-l oprească, apelând la ajutorul unui infirmier, aceștia fiind apostrofați de bărbatul recalcitrant, fiind înregistrate și scene violente între aceștia. Într-un final, beclenarul a reușit să-și scoată concubina din incită și a urcat-o într-o mașină. Paznicul a alertat medicul de gardă, acesta din urmă sunând la poliție. Între timp a ieșit și a notat numărul de îmnatriculare al autovehiculului cu pricina, dar bărbatul cu apucături violente nu s-a lăsat și a scos un pistol cu gaze, trăgând un foc chiar în fața paznicului, după care a dispărut.

Ulterior, femeia de 22 de ani a fost externată la cererea ei și a familiei, pe semnătură. Medicii legiști au stabilit că paznicul necesită între două și trei zile de îngrijiri medicale, fiind în stare stabilă, în afara oricărui pericol.

 

sursa foto: mesagerul

Adauga comentariu