Un bărbat a decedat fiind prins sub propriul tractor! Soția victimei în stare gravă

Un teribil accident a avut loc în localitatea Hălmăsău din comuna Spermezeu. Un apel la numărul de urgență sesiza răsturnarea unui tractor undeva pe un deal de lângă localitate. Echipaje de prim ajutor s-au deplasat la fața locului pornind din Beclean, dar și din Bistrița.

Din păcate, la locul accidentului primul echipaj ajuns a găsit una din cele două persoane decedată. Este vorba de un bărbat de aproximativ 80 de ani, iar femeia care-l însoțea, de aceeași etate, a fost găsită cu multiple traumatisme, dar conștientă.

A fost stabilizată și va fi transportată la spital, cel mai probabil la un centru de traumă. Un elicopter SMURD se îndreaptă către locul cu pricina.

În urmă cu aproximativ patru luni, un accident asemănător a avut loc în comuna Șintereag, acolo unde viața unui alt bărbat a luat sfârșit sub propriul vehicul. Săptămâna trecută un excavatorist și-a găsit sfârșitul sub o basculantă care s-a răsturnat în timpul unor manevre în rampă.

Adauga comentariu