Transmixt Bistrița și-a lansat noul site și o aplicație pentru telefoanele mobile! Vezi cum arată aplicația și cât de utilă este. Panourile electronice din stații încă rămân nefuncționale

Compania care administrează rutele pentru transportul public local din Bistrița, Transmixt, și-a lansat, tocmai de Ziua Națională, o aplicație pentru terminalele mobile, dar și noul site, ambele venind în sprijinul utilizatorului care dorește să călătorească în municipiu.

Atât aplicația cât și site-ul prezintă rutele gestionate de compania de transport, stațiile autobuzelor, orarul de trecere al mijloacelor de transport prin aceste stații, precum și posibilitatea de a achiziționa online biletul de transport.

Mai mult, călătorul își poate planifica o călătorie în funcție de locația în care acesta se află la un moment dat, fie prin precizarea expresă a acesteia în interiorul aplicației, fie folosind opțiunea de identificare a locației prin localizarea acesteia de către terminal.

Astfel, aplicația va afișa rutele și stațiile cele mai apropiate de locația în care utilizatorul se află, timpii de așteptare până la sosirea următorului autobuz în stația selectată, precum și timpul preconizat al călătoriei.

De asemenea, utlizatorul își poate achiziționa biletul direct din aplicație, selectând varianta pe care acesta o dorește, fiind disponibile mai multe astfel de variante: un bilet (1,80 lei), două călătorii (3,60 lei), bilet pentru o zi (7 lei – 5 călătorii), pentru trei zile (14 lei – 10 călătorii). Operatorul oferă și alte variante de bilet sau abonamente.

Și stațiile de autobuz au fost dotate cu tabele electronice de afișaj, însă acestea nu funcționează de mai bine de doi ani de la instalarea acestora.

Adauga comentariu