In vizor

Turist ucrainean accidentat în Pădurea Codrișor

Salvamontiștii au intervenit ieri în Pădurea Codrișor, din Bistrița, unde un turist ucrainean s-a accidentat și s-a rănit la un picior. Acesta se afla în drumeție în pădurea de lângă municipiu.

A fost nevoie de intervenția Salvamont pentru a-l aduce pe turist la echipajul SMURD care aștepta la baza pădurii, potrivit bistriteanul.ro.

„Imediat ce au fost alertați, membrii echipei Salvamont au pornit către Pădurea Codrișor cu echipamentul necesar și cu pregătirea adecvată pentru a face față situației de urgență. Au traversat terenul dificil al pădurii pentru a ajunge la locul incidentului. Ajungând acolo, au evaluat rapid starea persoanei afectate și au acordat primul ajutor, stabilizându-i condiția și oferindu-i confortul necesar înainte de evacuare”, informează Salvamont Bistrița-Năsăud.