Din oras

METROPOLIS GRUP în faliment! Hotelul urmează să fie scos la licitație

Curtea de Apel Cluj a decis, în 15 aprilie, intrarea în faliment a companiei METROPOLIS GRUP, sentință definitivă și executorie. Urmează sigilarea bunurilor firmei și mai apoi lichidarea lor prin vânzare, pentru recuperarea sumelor datorate creditorilor. Cel mai important activ, Hotel Metropolis, va fi ajunge la licitație!

Soluția pe scurt: (Curtea de Apel Cluj – n.n.)Respinge apelurile declarate de apelanta debitoare Metropolis Grup SRL prin administrator special şi prin administrator judiciar împotriva sentinţei civile nr. 1647 pronunţată la data de 26.10.2023 în dosarul nr. 4036/112/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime. Respinge apelul incident declarat de Phoenix Games SRL prin lichidator judiciar împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinţei apelate. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2024.”  – conform www.portal.just.ro , în dosarul 4036/112/2017, potrivit bistritabusiness.ro.

Potrivit legislației, primul pas care urmează după o astfel de sentință este sigilarea bunurilor firmei intrate în faliment. Teoretic, se poate discuta apoi și despre o închiriere a lor, până la momentul licitațiilor de vânzare. După vânzare, creditorul care are prioritate la recuperarea banilor este Statul Român.

În toamna trecută, Tribunalul Specializat Cluj a decis falimentul companiei bistrițene, însă proprietarii au făcut apel la instanța superioară. Aceasta a păstrat, iată, soluția Tribunalului.

De la intrarea în procedură de insolvență a firmei Metropolis Grup, în urmă cu 6 ani, Hotel Metropolis a funcționat pe perfuzii, nereușind să-și respecte angajamentele din planul de reorganizare acceptat de instanță. Datoriile foarte mari către creditori (statul român și entități private), dar și efectele pandemiei asupra industriei hoteliere au făcut ca Metropolis să bată pasul pe loc.