In vizor

Ioan Oltean acuză DNA că ar fi jucat un rol în decesul soției sale

Unul dintre cei mai longevivi parlamentari, retras din viața publică și politică cere în instanță reparații morale pentru că dosarele pe care i le-a instrumentat DNA și care ulterior au fost clasate din lipsă de probe i-au afectat viața personală, printre consecințe fiind decesul soției sale.

Ioan Oltean a declarat ieri, la România TV, că dă în judecată DNA, solicitând reparații morale pentru dosarele deschise, care ulterior au fost clasate, din lipsă de probe.

„DNA-ul mi-a construit 4 dosare, cel mai vechi din 2012 care s-a închis in 2019, deci 7 ani, iar alte trei construite în 2015 și s-au închis în 2019-2020. Toate dosarele au durat între 5 și 7 ani până când DNA-ul de altfel, procurorii și-au dat seama că dosarele mele sunt lipsite de prome și că faptele nu au existat niciodată”, a declarat Ioan Oltean.

Acesta susține că dosarele instrumentate de DNA i-au afectat viața privată, printre consecințe fiind chiar decesul soției sale:

„Dosarul cu cei 600.000 de euro în sac luați în cimitir a făcut la vremea respectivă mare vâlvă, s-a cerut ridicarea imunității, s-a cerut arestarea mea, am fost dus cu mandat la DNA, ridicat de pe aeroportul Otopeni, presei i s-a comunicat că am fost arestat, adică a fost o înșiruire de fapte care nu aveau legătură cu realitatea. Toate au avut consecințe extrem de negative asupra vieții mele de zi cu zi. Soția mea a fost foarte afectată, fiind prezent zilnic pe televiziuni locale și naționale drept coruptul național. (…) Printre consecințele negative care s-au produs în viața mea a fost și decesul sotiei. Am depus dovada că printre cauzele determinate ar fi și suferința pe care a avut-o atunci când și-a văzut soțul prezent zilnic pe toate ecranele și pe toată presa națională și locală ca fiind un hoț, un corupt de dimensiuni naționale”, a adăugat acesta.

Se pare că Ioan Oltean ar fi depus la dosarul înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud inclusiv certificatul de deces al soției sale. Acesta s-ar baza pe 3 martori, care îi susțin cele declarate.

„3 martori audiaţi în cauză au declarat fără echivoc faptul că decesul soţiei sale a intervenit pe fondul problemelor penale pe care reclamantul le-a avut la acea vreme. Moartea soţiei l-a afectat zguduitor, fiind căsătoriţi de peste 35 de ani, având împreuna o viaţă de familie exemplară şi o legătură emoţională extrem de puternică, soţia fiind principalul său sprijin moral în tot ce făcea. Pierzând acest sprijin, viaţa sa socială a intrat în derivă şi nu avea puterea să îşi revină la o viaţă socială normală”, se arată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, citat de Știri pe Surse.