Din oras

Femeie de 48 de ani din Bistrița prinsă la volan fără permis

La data de 5 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat, în flagrant delict, o femeie de 48 de ani din Bistrița care se afla la volanul unui autovehicul, deși nu avea acest drept.

 

Autoturismul condus de aceasta a fost oprit într-o intersecție din municipiul Bistrița, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta are suspendat dreptul de a conduce. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările.