In vizor

Echivalentul a 6 cafele, atât plătește lunar firma care folosește pentru tratament apa izvoarelor din Sîngeorz-Băi

Mai puțin de 90 de lei achită lunar firma care are în exploatare izvoarele din Sîngeorz-Băi și folosește apa pentru tratament. Această sumă reprezintă 40% din redevența plătită de SC Hebe SA, restul banilor merg la stat.

6 din cele 7 izvoare din Sîngeorz-Băi sunt administrate de SC Hebe SA, care le-a concesionat pentru 20 de ani. Potrivit autorităților locale, redevența plătită de societate care ajunge la Primăria Sîngeorz-Băi este de doar 89 de lei pe lună. Această sumă reprezintă 40% din totalul redevenței achitate de societate.

Mai mult, Hebe SA plătește doar 3 luni pe an această sumă, susținând că hotelul unde se utilizează apele terapeutice este închis 9 luni din an.

„La noi, SC Hebe deține o parte din izvoare. Redevența plătită este mică, era mai mare dacă exploatau și făceau comerț. Momentan cred că doar 30- 40% rămâne la noi, din cât plătesc ei”, spune primarul orașului-stațiune Cătălin Bota, citat de bistriteanul.ro.

Un nou proiect de lege a fost votat zilele trecute în Camera Deputaților, care presupune ca 80% din această redevență achitată pentru exploatarea apelor minerale terapeutice să rămână la autoritățile locale și județene. Astfel, 35% din redevență va rămâne la bugetul județean și 45% la bugetul administrației locale.