In vizor

Comercianții au găsit alte locuri, decât cele publice, să vândă articole pirotehnice

O firmă care se ocupă cu vânzarea de articole pirotehnice și-a amplasat, anul acesta, toneta pe un spațiu privat, dar cu deschidere la trotuar într-o zonă cu vad având în vedere că în apropiere se află Gara și Autogara, potrivit timponline.ro

Chioșcul se află pe strada Gării, lângă Winmarkt, la câteva sute de metri de sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și aparține firmei Dor Bum Star SRL care, potrivit termene.ro, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 200.000 de lei cu un profit de 31,409 lei, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri cu 110.53%. Firma nu a avut niciun angajat în anul 2022.

Instituţia Prefectului Bistrița-Năsăud a adoptat, de curând, o hotărâre privind comercializarea, descurajarea vânzării şi utilizării neautorizate a articolelor pirotehnice şi prevenirea accidentelor generate de acestea.

În hotărârea adoptată se solicită reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale ”să nu emită avize de amplasament, pe domeniul public sau privat al judeţului Bistriţa-Năsăud, în vederea comercializării articolelor pirotehnice, pentru descurajarea vânzării şi utilizării acestora şi pentru prevenirea accidentelor generate de acestea”.

În informare se menţionează că au fost solicitate acţiuni de control din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, „în sfera de competenţă a fiecărei instituţii”.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud le recomandă cetăţenilor să folosească cu atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor evenimente neplăcute.

”Pentru a petrece sărbătorile de iarnă în linişte, fără evenimente neplăcute, vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori vătămări corporale. Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase.Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului. Recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice”, se mai arată în mesajul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Încă de anul trecut, nici Primăria Bistrița nu mai dă autorizații pentru vânzarea, pe domeniul public, de petarde și artificii.