STRADA EROILOR HANDICAPATI! Sute de clujeni nesimtiti parcheaza zilnic MOCA in Centru, folosindu-se ILEGAL de cardul albastru de parcare destinat persoanelor cu handicap. De unde au cardurile? Coruptie in Primarie si Politia Locala, INSELACIUNE in masa!

Cluj-Napoca! E orasul de 5 stele ridicat in slavi in articolele false ce apar in presa internationala, e orasul-paradox ce se transforma intr-un paradis pe perioada TIFF, Untold, Electric Castle, e orasul pe care toti romanii il considera cometa economica a Romaniei, simbolul dezvoltarii si civilizatiei!

Noi am descoperit un adevarat FENOMEN de coruptie civica (asezonat cu incalcari ale Codului Penal pentru care de indata Politia si Procuratura ar trebui sa faca niste sute de dosare penale), facut FIX in inima Clujului. O sa vi se taie respiratia de nervi citind acest articol, o sa va tiuie urechile de furie la vederea fotografiilor si filmarilor care contin dovezi de NETAGADUIT ale mizeriei umane in care se imbaiaza sute de clujeni SANATOSI care, zi de zi, parcheaza pe strada Eroilor si strazile adiacente folosindu-se ILEGAL de hartii destinate DOAR persoanelor ce poarta, sub nasul lui Boc, antetul Consiliului Local si al celebrei directii din Primaria Cluj-Napoca - DASM - adica Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj, organizata ca serviciu PUBLIC.

Practic, vom demonstra ca s-a creat O RETEA de clujeni care, din punctul nostru de vedere, comit zilnic si in masa 3 infractiuni: fals, uz de fals si inselaciune. Nimeni nu ii ia la intrebari: Politia Locala se face ca ploua, Politia Nationala are alte lucruri de facut, Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj priveste in stanga.

Contactat pentru un comentariu, Aurel Mocanu, seful de la Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj, confirma clar fenomenul descoperit de Ziar de Cluj:

"Da, este un abuz, dar nu prea avem ce face. Legislatia e foarte permisiva si ea nu prevede si standarde pentru bun simt! Noi suntem obligati sa eliberam aceste carduri, dar nu inseamna ca ele trebuie folosite pentru a insela la plata taxelor de parcare sau la a ocupa nepermis locurile celor cu dizabilitati care realmente au nevoie de sprijin. Nu, ele trebuie folosite judicios si TEMPORAR, strict pentru insotitul persoanelor respective", spune Mocanu cel amabil, care, insa, nu are nicio idee concreta despre cum se pot filtra mai bine eliberarile de carduri, despre cum poate fi oprit acest grup infractional organizat.

 

De unde a pornit ancheta de acum? De la avocata nesimtita!

 

O mai tineti minte pe avocata clujeanca nesimtita care acum nici 3 ani era data in vileag de comediantul Mircea Bravo ca parcheaza cu tupeu pe locul destinat persoanelor cu handicap de pe strada Eroilor? 

De la acelasi loc de parcare ocupat mi-a venit si ideea acestei noi anchete. Treceam saptamana trecuta pe Eroilor in drum spre redactie. Stiind cata valva a provocat articolul meu de acum 3 ani, mereu privesc locul acela destinat persoanelor cu handicap. De aceasta data era ocupat de un Citroen alb cu numere de Cluj din care, ceasul rau, pisica neagra, a coborat zglobie o tantica ce nu avea niciun handicap vizibil, ba care se hahaia zgomotos la telefon in timp ce isi verifica ceva in poseta.

 

Mi s-au aprins beculetele imediat. Am notat numarul de inmatriculare, dar, apropiindu-ma de masina, am observat ca in parbriz are o legitimatie de parcare pentru persoane cu handicap. Mi-am notat frumos numarul ei cu gand sa verific. 

Clujeanca nesimtita care ocupa ZI DE ZI, ILEGAL si ABUZIV locul de parcare blestemat se numeste Laura Artean si este consilier superior la Departamentul Contabilitate - Salarii Resurse Umane in Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Cluj, ce isi are biroul pe Eroilor. 

Trist este ca tantica asta are pe Facebook si poze ce mustesc a ipocrizie, de exemplu de la Gala Nationala A Societatii Civile Tinere din Romania.

Am contactat-o pe Laura Artean telefonic, sa ne zica cu de la dumneaei citire de ce face mizeria asta, de ce foloseste ILEGAL un card de handicapat pentru a parca fraudulos.

Asa cum veti vedea din videoul de mai jos, nu prea a stiut ce sa ne raspunda. Mai socant este ca doamna Artean sustine ca foloseste cardul pentru ca sotul ei e handicapat, insinuand ca ar avea voie sa o faca pana in 2023.

E insa o singura problema in spusele inregistrate de noi ale doamnei Artean: sotul ei a cam murit acum cativa ani, Dumnezeu sa il ierte si sa nu vada ca nevasta foloseste pe Pamant acte ilegale ca sa isi faca viata mai buna ei, in defavoarea persoanelor cu dizabilitati.

 

Dar doamna asta nu e singura nesimtita care parcheaza cu tupeu in Centrul Clujului folosindu-se de falsuri ca sa ocupe locul persoanelor cu handicap real, ca sa nu plateasca parcare si ca sa se lafaie ore in sir in zona centrala. Ca ea sunt mii. Noi am descoperit vreo 200.

De exemplu, pe tanti doctor Crina Anamaria Lobont, de profesie dentist. O handicapata moral care se foloseste cu nesimtire de acest card.

 

Fenomenul e cunoscut si de sefii parcarilor private. Azi, LEUL

 

Cu cardul de parcare gratuita se poate intra si in parcarile private, administratorii lor avand obligatia de a permite parcarea gratuita a celor care poseda cardul. Atata doar ca privatul este mult mai atent la tentativele de frauda. O angajata de la parcarea complexului Leul din Piata Mihai Viteazu ne-a spus ca, ASTAZI, in medie, o masina sau doua solicita zilnic gratuitate folosind cardul. 

"Dar pana acum un an si ceva, aveam foarte multe solicitari. Veneau multi, lasau masina opt ore si apoi faceau scandal ca nu trebuie sa plateasca. Conducerea a decis atunci sa ii conditioneze pe cei care solicita parcarea gratuita de a fi insotiti de persoana al carei nume apare pe card, asa cum prevede legea. In scurt timp, nu am mai avut solicitari false", spune doamna de la bariera parkingului Leul.

Politia Locala insa nu are chef sa ii puna a punct pe fraudatori.

 

Emil Boc - inutil, ipocrit, indolent. Sub nasul lui, s-a creat o filiera de nemernici

 

Pentru a descuraja obiceiul multor clujeni de a veni cu masina in centru, ocupand pe durata lunga locurile de parcare si asa insuficiente din inima Clujului, municipalitatea scumpeste an de an taxele de parcare. Ultima majorare a intrat in vigoare la inceputul acestui an, de la 1 ianuarie o ora de stationare in zona 1 ajungand sa coste 7 lei.

In sedinta de Consiliu local din 19 decembrie 2018, cand a fost votata ultima majorare a tarifelor de parcare, primarul Emil Boc a tinut si un speech motivational pe aceasta tema, explicand ca, aducand ora de stationare aproape la nivelul celei din Paris sau Viena, va alunga din zona centrala masinile venite sa frece menta cate 8 ore in fata teraselor:

 

"Ce as dori prin aceasta majorare este sa nu vina lumea la terasa si sa stea in parcare o zi intreaga, ca are nevoie ca nu, numai asa, sa ocupe un loc de parcare. Obiectivul nostru este ca pentru aceasta zona sa asiguram fluiditatea, sa se gandeasca lumea ca nu merita sa isi lase masina 8 ore si sa stea la cafea 8 ore in centrul Clujului", amesteca Emil Boc in mamaliga la 19 decembrie 2018.

Dar pe clujenii smardoi ii doare de mult in fund de ce zice Boc, de Politia Locala, de Lege.

Probabil ca primarul Clujului se baza in discursul sau moralist si pe stufoasa schema de cadre a Politiei Locale, de al carei ochi vigilent NU AR TREBUI scapa niciun contravenient din centru.

Clujenii tupeisti ce lucreaza "pe centru" si-au creat propriul sistem de fraudare al orasului, al legilor Primariei, al taxelor.

A fost nevoie ca Ziar de Cluj sa descopere un fenomen care se petrece zilnic in zona 1 a orasului si a carui amploare ar trebui sa provoace o alarma de gradul zero in Primaria Cluj pentru ca, prin aceasta grupare infractionala organizata, milioane de euro nu mai ajung la bugetul local!

Cine e SEFUL RETELEI? Cine i-a invatat pe clujeni ca se poate face asa ceva? Care e golanul care, lucrand in DASM, da carduri de parcare destinate hadicapatilor la tot cartierul? Domnule Bontidean, sef al Politiei Locale Cluj, aveti orbul gainilor?

 

Strada Eroilor Handicapati

 

Zi de zi, sute de masini parcheaza in zona centrala a Clujului afisand pe bord un card albastru de parcare destinat persoanelor cu handicap. Potrivit Legii nr. 448/2006 (cu modificarile si completarile ulterioare) privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, acestea, indiferent de gradul de incadrare a handicapului, beneficiaza de parcarea gratuita a autoturismului personal atat in parcarile administrate de institutii/societati cu capital de stat, cat si in parcarile private. Cardul de parcare poate fi folosit si de alte persoane decat titularul, in scopul transportului temporar al persoanei cu handicap. 

Timp de mai multe zile, am monitorizat cateva strazi din zona 1 a orasului Cluj-Napoca. Aproape fara exceptie, pe Eroilor, Baba Novac, I.C. Bratianu sau Emil Isac, soferii care utilizeaza cardurile de parcare pentru handicapati sunt oameni fara niciun semn vizibil de boala.

In cele mai multe cazuri, durata parcarii este de 8-9 ore. Am pus camere video ale NCN ca sa verificam acest lucru.

Asaltul nu se da doar pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap pentru ca numarul masinilor "abonate" la parcarea pe gratis a depasit de mult numarul locurilor marcate.

Prin urmare, stiind ca nu sunt amendati, handicapatii inchipuiti ocupa SI locurile cu taxare normala, blocandu-le de cele mai multe ori pana dupa ora 17. Cardul de handicapat emis de Primarie apare doar in momentul parcarii si dispare de pe bord odata cu revenirea soferului, semn ca nu este folosit permanent. Urmarindu-i pe cativa dintre "handicapatii" inchipuiti, am constatat ca cei mai multi au locurile de munca sau sunt patroni la diferite firme din zona centrala, cardul de handicapat avand doar rolul de a le asigura parcare zilnica gratuita in centru. 

Pe bulevardul Eroilor, pare a fi cea mai mare densitate de handicapati, intre 30 si 50 de masini fiind parcate in orice moment al zilei cu cardul la vedere.

CJ 25 LRA despre care v-am spus ca apartine Laurei Artean, angajata Directiei Judetene de Sport si Tineret Cluj (doamna tanti Artean, de ce nu aparae masina in declaratia de avere?), este doar un exemplu. Doamna Artean are un singur handicap, la capitolul morala. Are probleme la parcarea cu spatele si prin urmare parcheaza zilnic doar acolo unde poate intra cu fata, cat mai aproape de cladirea de pe Eroilor unde este sediul Directiei. Laura Artean este un angajat constiincios, dovada ca masina sa ramane nemiscata 8-9 ore pe zi cu un card de parcare valabil inca patru ani. Nestampilat. Ceea ce inseamna ca nu e prea valid. V-am si zis de ce: sotul doamnei, care fusese handicapat, a murit acum cativa ani. Daca ar fi sa fim niste politisti dornici de munca, am observa ca doamna Artean se foloseste ilegal de un document pentru care nu are justificare, se foloseste ilegal de un document ce pute a indoiala, deoarece nu are stampila DASM, mai mult, se foloseste ilegal de un document, care daca ar fi real, i-ar fi fost trebuincios mai degraba sotului sau, de multi ani decedat.

In imediata apropiere il gasim pe patronul magazinului de telefoane PHONEFIX de pe Eroilor 34. El are un Suzuki cu numarul CJ 077588 si card de parcare nr. 007276.

L-am intrebat telefonic ce si cum, ne-a trantit-o senin ca nu se simte vinovat ca are o persoana cu handicap in grija de la care ar proveni si tichetul. In fapt, minte de ingheata softul in celulare. Patronul de la Phonefix, altfel simpatic, se simte coios pentru ca, din cand in cand, mai decripteaza celularele aduse de serviciul secret DIPI din IPJ, fosta Doi S'Un Sfert, asa cum ne-au indicat surse foarte avizate in aceasta chestiune.

Problema domnului patron de la Phonefix e ca, in mod cu totul straniu, adica nici vorba, si angajatii lui folosesc ciordeala, dar la modul barbar, printr-un rahat de copie xerox.

Acelasi numar de card al patronului Phonefix e afisat si pe bordul unei masini cu numarul NT 16 KLI. E intamplator, nu-i asa ca si voi credeti ca e intamplator faptul ca Skoda inmatriculata in Neamt ce parcheaza zilnic pe Eroilor intre 8 si 10 ore este condusa de un angajat al aceluiasi magazin de telefoane de pe Eroilor?

 

Si "viniturile" s-au prins de smen

 

Ca si cum falsii handicapati de Cluj nu ar fi suficienti, locurile de parcare din zona 1 sunt folosite gratuit si de cei veniti din alte judete cu carduri din localitatea de bastina. Asta e semnul CLAR ca practica praduitorilor de parcari dedicate handicapatilor e FENOMEN NATIONAL. Sa nu uitati ca jurnalistul Liviu Alexa a scris asta.

In afara de clujenii get-beget, pe Eroilor predomina florestenii, dar si moldovenii vin tare din urma. Tot in zona cu cei de mai sus, un VW de Suceava, SV 20 COJ, ocupa zilnic un loc de parcare pe Eroilor sau Baba Novac de la ora 8,50 pana dupa ora 17. Soferul intra invariabil in agentia Bancii Transilvania de pe Eroilor inainte de deschidere, presupunem ca este angajat acolo.

 

Campionul parcarilor de lunga durata pe gratis se afla pe strada Baba Novac. Un Porsche de peste 100 000 de euro cu numarul B 909 ACB.

 

De altfel, ca o remarca generala, foarte multe dintre masinile gasite de noi ca parcheaza prin metoda "handicapul" sunt din clasa lux.

 

 

 

 

La 7 lei ora de parcare rezulta o gaura de aproximativ 60 de lei pe zi la bugetul local per masina. Rotunjit in jos, asta inseamna cam 3 500 de euro pe an pentru fiecare masina care eludeaza taxele de parcare prin metoda "handicapul". Sunt mii de astfel de masini in Cluj...

 

Contraventie. Sau infractiune!

 

Soferii care se sterg la fund cu simtul civic utilizand Metoda "Handicapul" la parcarea in centrul orasului trebuie sa stie ca fapta lor constituie, in cel mai fericit caz, o contraventie. Chiar daca au intrat in posesia cardului gratuit de parcare prin intermediul unei rude sau cunostinte care l-a primit in drept de la Directia de Asistenta Sociala si Medicala, folosirea lui este posibila doar pentru transportul persoanei cu handicap. In caz contrar, e... nasol.

Mult mai grave sunt cazurile celor care afiseaza carduri de parcare contrafacute. Desi toate seriile de carduri verificate de noi la Directia de Asistenta Sociala si Medicala sunt valide, pe multe dintre carduri lipsesc semnele elementare de siguranta: stampila albastra a Directiei sau semnatura!

Asta arata ca exista in circulatie un numar IMENS de carduri falsificate prin scanare sau xeroxare, ceea ce il face pe posesor pasibil de infractiunile de inselaciune, fals si uz de fals! Pentru a intari aceasta afirmatie, v-am aratat deja ca am gasit si cazuri in care aceleasi serii de carduri apareau pe mai multe masini.

Un lucru e cert: cei care ocupa locurile de parcare din centru pe toata durata zilei folosind smecheria "cardurilor de handicapati" sunt atat de multi incat putem vorbi despre un fenomen de mari dimensiuni. Inexplicabil cum le-a putut scapa pana acum politistilor locali, dar si celor adevarati, data fiind dimensiunea fraudei. 

In cazul in care esti detinatorul unui card de parcare valid, urmareste in filmuletele de la finalul articolului daca seria lui nu a fost clonata si da-ne un email pe adresa liviu@ziardecluj.ro

 

PS: Filmul de mai jos contine tone de masini, ne-am plictisit sa facem print screens, dar poate un politist harnic sau un procuror curios ii ia la intrebari:

Adauga comentariu