Stop joc: pârtia se închide! Din nou...

Nici bine nu s-a redeschis pârtia de schi de pe Cocoș, căci se și închide! Primarul Ovidiu Crețu anunță cetățenii Bistriței că în Wonderland nu se mai poate schia, deși cei care și-au petrecut ziua de duminică la schi au susținut contrariul.

După primele două zile și jumătate de dare în folosință a pârtiei de pe Dealul Cocoș din perioada 26-28 ianuarie, a mai urmat încă o zi de răsfăț pe schi, duminică, 11 februarie. Voci ale municipalității susțineau că pârtia va rămâne deschisă și în următoarele zile, fiind posibilă utilizarea acesteia înclusiv pe nocturnă, ca urmare a și fost anunțat un program de funcționare între orele 14:00 și 21:00.

Acestea erau valabile până în această dimineață când Ovidiu Crețu a contramandat totul, anunțând închiderea pârtiei:

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, anunț cetăţenii municipiului Bistriţa că Pârtia de schi „Cocoş” nu va putea fi deschisă astăzi. Rămânem în continuare pregătiți cu utilajele și personalul care deservește pârtia să acționăm în așa fel încât să o redeschidem de îndată ce acest lucru va fi posibil”.

În primele zile de funcționare a pârtiei, cele din ianuarie, s-au înregistrat venituri de aproape 20.000 de lei ca urmare a vânzărilor de ski-pass-uri. Duminică au fost prezenți pe pârtie aproximativ 400 de schiori.

Pârtia Cocoș continuă să închită bani grei din bugetul local, fiind vorba de 20.000 de euro lunar, indiferent dacă aceasta este sau nu funcțională!

Investițiile făcute de administrația Crețu în pârtia de pe Cocoș depășesc 5 milioane de euro, numărărtoarea continuând și în acest an:718.000 lei fiind dedicați construției de adăposturi pentru utilaje, precum și construcția de grupuri sanitare, alți 80.000 lei având ca destinație „amenajare pârtie, inclusiv utilități”.

Singuri câștigați în permanență sunt cei de la EuroAlpin, firma desemnată să administreze telescaunul, aceștia având la dispoziție numai pentru acest an suma de 150.000 de euro.

 

Comentarii

Balan Marius- i...

12.02.2018 10:55

No nu-i bai ! Pana se deschide din nou avem ce admira tot anul. Strutii, Ouale si Merele.... nu elea lui Nastase  elea de poliester de pe ulita.

Adauga comentariu