Ștabii cu epoleți municipali dețin împreună, pe persoană fizică, un adevărat parc auto! Nici la capitolul imobiliare nu stau rău șefii din Poliția Locală Bistrița

Poliția Locală a municipiului Bistrița, născută din foștii Gardieni Publici, are niște șefi de toată... stima! Strângători, harnici și gospodari, cei șapte sefi și sefuți cu epoleți și grade obținute la un anumit apel, dețin împreună un adevărat parc auto, dar și zeci de mii de metri pătrați de teren.

Cel mai șefi dintre cele șapte capete încoronate din Poliția Locală Bistrița este Frandeș Florin (foto), directorul executiv al acestei „companii” aflate sub directa coordonare și subordonare a primarului Ovidiu Crețu. Frandeș este cunoscut în micul nostru oraș ca fiind unul dintre „ștabii” locali care folosesc mașina de serviciu în interes personal, cu toate că acesta deține, împreună cu soția sa, Ana-Maria – consilieră în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunaul Bistrița-Năsăud, nu una ci două autoturisme personale, o Dacia din 2003 și un Ford din 2005. Cam vechi, dar bine întreținute, având în vedere faptul că nu prea sunt folosite.

Același cuplu de bugetari mai deține o căsuță de 124 mp în Unirea, unde mai au și 500 mp de teren intravilan, dar și alți 6.300 mp de teren agricol în Budacu de Jos, acolo unde a fost văzută mașina Poliției Locale de mai multe ori. Nenea Frandeș se poate lăuda și cu salariul care a sărit de 13.300 de lei la încadrare, la care se mai adaugă sporurile, dar se scad dările. Să nu uitam și norma de hrană care este în cuantum de 11.712 lei pe an, precum și cei aproximativ 3.000 de lei lunar ce vin din partea soției.

„Umbra” lui Frandeș în Poliția Locală este „clientulnostruGabrian Ovidiu – directorul executiv adjunct, ajuns la un nivel de salarizare invidiat de orice pensionar activ: incadrarea pornește de la 11.400 lei lunar, la fel, cu sporuri și norma de hrană. Familia Gabrian are în dotarea proprie două autoturisme, un Seat și un Renault, iar la capitolul imobiliare dețin o garsonieră de 28 mp și o căsuță de 194 mp, precum și 338 mp de teren agricol.

Șef serviciu control, Turcu Adrian, este mai modest. Salariul acestuia are pornire doar de la 10.450 lei, are o casă de numai 200 mp, un teren de 584 mp și un autoturism Peugeot din 2008. Și soția domnului Turcu este bugetară, aceasta fiind juristă în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.

Șefii de birouri din cadrul Poliție Locale Bistrița, Georgiu Cristian, Galben Valeria, Moldovan Ioan și Lari Daniel, mai dețin împreună 8 autoturisme personale, 13.527 mp de teren și 6 case cu o suprfață totală de 710 mp. Salariul unui șef birou are strigarea inițială de 10.070 lei, norma de hrană fiind unitară pe companie, 11.712 lei anual.

Declarația de avere - Moldovan Ioan - șef birou disciplină în construții - Poliția Locală Bistrița

În total, șefimea din cadrul Poliției Locale Bistrița are un parc auto de 13 autoturisme, peste 21.000 de metri pătrați de teren și 10 imobile, marea lor majoritate fiind timide căsuțe cu suprafețe cuprinse între 120 și 200 mp.

Adauga comentariu