ȘOC la BECLEAN: Prostituție, automutilare și abuzuri administrative semnalate într-un centru de minori! Victimele sunt două fete și un băiat. Vezi despre ce e vorba

Un ONG care se ocupă de soarta tinerilor instituționalizați din România aruncă o bombă tocmai în Beclean, județul Bistrița-Năsăud, acolo unde, conform relatărilor președintelui fundației, se întâmplă abuzuri de neînchipuit în anul 2019.

Este vorba de o sesizare făcută de Consiliul Tinerilor Instituționalizați mai multor instituții de stat din România, Avocatul Poporului – Avocatul Copiilor, DGASPC Bistrița Năsăud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean și Autoritatea Națională pentru protecția drepturilor copilului și Adopție, în care sunt relatate anumite fapte greu de digerat pentru actuala societate.

„Este vorba de trei tineri care au fost abuzați într-un centru din Beclean, o fată abuzată administrativ, cealaltă implicată în acțiuni de proxenetism și un băiat care se automutilează, se taie, are răni profunde pe antebraț. Centrul respectiv cunoaște lucrurile astea și au încercat să ascundă aceste povești pentru a se acoperi, pentru a mușamaliza lucrurile. În termeni juridici se numește abuz.

Fata care practică prostituția are 16 ani, iar tânărul care se automutilează are 15 ani. Cel de-al treilea tânăr, cel care ne-a povestit aceste lucruri, o fată, este acum victima unor comportamente de bullying și de hărțuire în Centru. Copiii sunt asmuțiți împotriva ei, așa au primit, mă rog, „sfaturi”, din partea directorului centrului. I se fabrică tot felul de declarații din partea copiilor și responsabililor din Centru prin care ea să fie învinuită pentru mai multe acțiuni pe care nu le-a făcut. De exemplu, în urmă cu câteva zile au fost într-un parc din Beclean mai mulți copii din același Centru. Au stat la o poveste și aveau o sticluță de cidru. De la această băutură s-a ajuns la vestea că fata ar fi fost în stare de ebrietate, că le-ar fi dat altor copii să bea doi litri de bere, dar și alte povești de acest gen, prin care fata este incriminată pentru mai multe prostii pe care ea nu le-a făcut.

Este o toală lipsă de etică profesională, de tot ce înseamnă respectarea secretului muncii și desigur fenomenul acesta de hărțuire și de bullying în Centru din partea celorlalți copii, care n-au nicio vină, ei așa au fost instruiți, o iau de bună, au fost păcăliți, pentru cei de acolo se folosesc de vulnerabilitatea copiilor, ca ei să dea declarații mincinoase la adresa fetei care ne-a povestit aceste situații. Lucrurile astea nu sunt OK!

Trebuie să înceteze astfel de practici care există în toată țara, nu e o noutate. E o noutate pentru Beclean probabil pentru că acum se află pentru prima dată despre lucrurile astea. Dar aceste lucruri nu sunt noutăți! Au mai fost două fete în același Centru care se prostituau și care au rămas așa, într-un mister, într-un secret. Acestea nu mai sunt acum în Centrul respectiv” - a declarat pentru stiridebistrita.ro președintele CTI - Andreeas Novacovici (foto).

Reprezentanții DGASPC Bistrița-Năsăud nu au răspuns la telefon până la momentul publicării acestui material. Domnul Novacovici susține faptul că a vorbit cu conducerea Centrului respectiv, a formulat o sesizare și a primit număr de înregistrare. Acesta susține că există dovezi clare ale celor petrecute la Beclean și sesizate ca atare, probe care vor face parte integrantă din viitoarea anchetă penală, una dintre sesizări fiind trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

Scopul principal al Consiliului Tinerilor Instituționalizați este de a acționa pentru apărarea și promovarea drepturilor tinerilor institutionalizați aflați în prezent sau nu (post-institutionalizați) în sistemul de protecție specială, pentru creșterea participării active a acestora la viața comunităților în care activează, precum și pentru a susține și promova interesele comune ale membrilor săi la nivel local, regional, național, european și internațional.

 

 

Adauga comentariu