SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE: În Bistrița-Năsăud există 107 de persoane pozitive și 54 de decese. Avem 5 zile consecutive cu câte un deces la 24 de ore. Trendul este ascendent cu 10 cazuri noi în BN și 614 la nivel național

Cu o situație epidemiologică deloc de invidiat, decizia Curții Constituționale privin modul de gestionare a crizei Covid 19, pune județul Bistrița-Năsăud într-o situație delicată. Astfel, creșterea numărului de cazuri de persoane infectate este explicată și prin faptul cei testați pozitiv refuză internarea în spital, așa cum s-a întâmplat de curând. Dacă miercuri, 4 persoane infectate cu Sars-Cov2 au refuzat internarea în spital, astăzi, au avut loc alte trei externări la cerere. Astfel, astăzi, la raportarea de la ora 13.00, situația epidemiologică arată în felul următor: 603 cazuri confirmate de CoVid-19, 54 decese, 442 persoane vindecate și 3 persoane externate la cerere. Precizări: • Până în prezent, 46 cadre medicale (doisprezece medici, 34 asistenți) și 16 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 33 au fost declarate vindecate. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa – Năsăud. Două sunt declarate vindecate. • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar). O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați. • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate. • 22 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, opt au fost declarate vindicate. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum. Două au fost declarate vindecate. • Șase persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate. • O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate. • Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate. • O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată. • 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.

Comentarii

Leon

09.07.2020 16:59

Motto:“În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două!”(Klaus Iohannis)_Acea decizie idioată a Curtii Constituționale (CCR), publicată pe 2 iulie, care consideră carantina instituită de guvern „o privare reală de libertate” și „o restricție a drepturilor fundamentale”,  a  stârnit consternare in Europa. Cunoscuta publicatie Le Monde scria recent ca românii spitalizați ca urmare a contaminării cu Covid-19 pot pleca acum la cerere. Peste 600 de pacienți - din cei 7.810 spitalizați - s-au întors acasă. Autoritățile nu mai au niciun mijloc legal pentru a-i împiedica să intre în contact cu alte persoane. Cu alte cuvinte, toate măsurile luate de guvern pentru a ține pandemia sub control sunt considerate neconstituționale, concluzionează Le Monde. Rezultatele se văd: dacă timp de câteva luni, când lucrurile erau ținute sub control exista  o medie de 125 de persoane infectate pe zi, acum există aproximativ 450 de cazuri noi pe zi.  Asta se  întâmplă atunci când haosul este institutionalizat. 

Adauga comentariu