SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ RĂMÂNE ÎNGRIJORĂTOARE: În BN există 101 de persoane pozitive și 57 de decese. Avem și o veste bună: doar 2 cazuri noi în BN și 413 la nivel național

Județul Bistrița-Năsăud rămâne într-o situație delicată. Dincolo de incertitudini, astăzi, numărul celor infectați cu Sars-Cov 2 a scăzut la două persoane, doar că numărul deceselor se menține la o cotă ridicată: 57.

De altfel, numărul celor decedați în BN a ajuns la 57, ultimul fiind cel al unui cunoscut topograf și ecologist: Viorel Pop. Dacă miercuri, 4 persoane infectate cu Sars-Cov2 au refuzat internarea în spital, sâmbără și duminică , au avut loc alte 12 externări la cerere, iar astăzi încă 6. Astfel, luni, la raportarea de la ora 13.00, situația epidemiologică arăta în felul următor: 633 cazuri confirmate de CoVid-19, 57 decese, 475 persoane vindecate și 6 persoane externate la cerere.

Precizări: • Până în prezent, 46 cadre medicale (doisprezece medici, 34 asistenți) și 17 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 33 au fost declarate vindecate. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa – Năsăud. Două sunt declarate vindecate. • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar). O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați. • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate. • 26 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, opt au fost declarate vindecate. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum. Două au fost declarate vindecate. • Șase persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate. • O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată. • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate. • Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate. • O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată. • 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.

Adauga comentariu