Și primarii se mai plâng câteodată: Ovidiu Crețu printre semnatarii unei scrisori deschise adresate premierului Viorica Dăncilă! Vezi care sunt nemulțumirile edililor

După cum este cunoscut, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, este membru prim prisma funcției administrative pe care o deține în Asociația Municipiilor din România (AMR), asociație pe care a și prezidat-o la un moment dat.

Asociaţia Municipiilor din România (AMR), înfiinţată în anul 1990, este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, constituită în vederea promovării şi protejării intereselor comune ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru soluţionarea şi gestionarea nevoilor publice în numele şi pentru interesul colectivităţilor locale.

Această asociație a solicitat o discuţie urgentă cu premierul Viorica Dăncilă pe tema bugetului pe 2019, după ce solicitările anterioare în acest sens au fost ignorate complet. Primarii din AMR i-au trimis o scrisoare deschisă premierului, în care își arată îngrijorarea față de neadoptarea bugetului pe anul în curs, deși ne aflăm deja la finalul lunii ianuarie. Mai mult, aceștia susțin că nu au primit niciun fel de informație cu privire la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019. Edilii spun că au aflat despre procentele preconizate a le reveni din presă, procente care nu corespund celor solicitate de administrațiile publice locale, relatează ziardehunedoara.ro.

„Având în vedere discuțiile din spatiul public legate de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019, Asociația Municipiilor din România a decis convocarea Comitetului Director al AMR pentru data de marti, 29 ianuarie 2019,ora 15:00 la sediul AMR din str. Matei Basarab nr.63, Sector 3, ședință la care vă adresăm invitația să participați.
In semestrul II din anul 2018, dar si in luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea  procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.
Este pentru prima oară in istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate, astfel incat la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală.
Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși, aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c.
Tot din surse neoficiale sunt și speculatiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 :
-          20% la bugetul local al judeţului;
-          45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.
-          30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat.
Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții APL, considerăm, stimată doamnă Prim-ministru, că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale.
Asigurându-vă de întreaga noastră considerație,
În numele Comitetului Director al AMR,
Robert Sorin NEGOIȚĂ,
Președinte AMR
Primarul Sectorului 3, București
Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România:
1 Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, București
2 Ilie Gavril Bolojan, Oradea
3 Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad
4 Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova
5 Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara
6 Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistrița
7 Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași
8 Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța
9 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
10 Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila
11 Adrian Mocioniu primarul municipiului Slobozia
12 Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani
13 Arpad Andras Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe
14 Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu
15 Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca
16 Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
17 Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi
18 Gábor Kereskényi, primarul municipiului Satu Mare
19 Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani
20 Florin Oancea, primarul municipiului Deva
21 Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău
22 Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi
23 Constantin Toma, primarul municipiului Buzău
24 Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj
25 Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad
26 Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău
27 Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea
28 Lucian Ovidiu Micu, primarul municipiului Roman
29 Costan Morar, primarul municipiului Dej
30 Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara
31 Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin”

 

Adauga comentariu