Și METEOROLOGIA poate fi o pasiune! Ne-o demonstrează MIHAI BĂLAN – „Meteo Man” de Bistrița-Năsăud. Citește povestea din spatele unei pagini de facebook cu priză la public

Aproape toți avem câte-un hobby, pornind de la cele mai comune, obișnuite, cum ar fi sportul, muzica, mașinile, pescuitul și vânătoarea, până la cele cel puțin interesante dacă nu chiar ciudate, iar aici putem include colecționarii de lucruri inutile, pasionații de gândaci sau arahnide, precum și cei care pur și simplu citesc, acesta devenind un obicei destul de ciudat.

Însă nu am întâlnit pasionați de meteorologie, hidrologie și schimbări climatice, evident aici nu vorbim de activiști eco sau bio, ci pur și simplu de o pasiune profesională care necesită niscaiva cunoștințe, deci studii aprofundate din mai multe domenii.

Mihai O. Bălan este un tânăr bistrițean „cu capul în nori”, cu mintea intrată în turbulențe atmosferice și care tremură de emoții atunci când radarul de pe ecranul calculatorului său identifică noi curenți de aer. Paradoxal (sau nu), Mihai nu lucrează într-o stație meteo, deși studiile i-ar permite lejer acest lucru, ci într-un magazin de bricolaj autohton, acolo unde are vechime și de unde nu ar pleca.

Bistrițeanul, în vârstă de 35 de ani, a prins drag de geografie încă din liceu, iar pe cale de consecință a ales să urmeze o facultate în același domeniu, la Suceava. Acolo a dat de un profesor de care s-a apropiat și care, pentru examenul de licență i-a recomandat meteorologia. Mihai a acceptat fără să clipească. Dar, de unde vine această atracție către sau spre meteorologie?

„Nici nu știu de unde vine această pasiune către meteorologie... Tatăl meu era și el pasionat, probabil s-a transmis. Eram în școala generală când am început, cred că mai am acasă, la Lunca Ilvei, caietele în care îmi notam temperaturile în fiecare zi, de două ori. Mi-am luat un termomentru, evident, era unul banal, de duzină. În fiecare zi înregistram valorile în acel caiet, dimineața când plecam la școală, asta era minima zilei, precum și în jurul orei 16-17, când mă întorceam, atunci știam eu că e maxima zilei. Această activitate am dus-o cred că mai bine de patru ani de zile, pe acele caiete, scrise de mână, așa cum știam eu. Cred că acela a fost începuturile acestei pasiuni”, ne-a povestit Mihai, zâmbind cu toată fața la aminitirea acelor vremuri.

După școala generală și liceu, pasiunea pentru geografie, căci aceste două domenii sunt înfărțite și dependente una de cealaltă, a continuat la facultate, însă nu s-a oprit acolo. Mihai Bălan a ținut legătura cu profesorul său din facultate, iar prin această relație a făcut și un master în meteorologie, în Marea Britanie.

„De prin anul trei de facultate m-am atașat de acest profesor de care vorbeam. Acesta avea o relație foarte bună cu o universitate din Manchester, acolo unde se fac cercetări în domeniul glaciațiunilor. Prin această relație am început și eu, prin asistența acordată profesorului, să intru în contact cu această lume. Apoi mi s-a făcut o propunere de continuare a studiilor acolo. Tot prin facultatea de la Suceava m-am înscris, prin Erasmus, la master, însă nu la Manchester ci la Durham University, un master pe schimbări climatice”, și-a continuat Mihai povestea studiilor legate de meteorologie.

Însă toate aceste studii nu i-au adus și un job în domeniu, nu pentru că nu și-ar fi dorit, căci cine nu ar vrea să-și profeseze pasiunea, ci din cauza „beneficiilor” pe care această meserie le are în România. Am vrea să spunem că acest subiect este unul delicat, însă nu este, este pur și simplu dureros, cel puțin din punctul de vedere al celor ce profesează azi în acest domeniu.

„Am avut o propunere de a lucra la o stație meteo din Munții Rodnei, cee ce m-a bucurat. Până la urmă îmi doream să lucrez în acest domeniu, însă știam că aceste posturi sunt foarte post plătite. Dar mai știam că, în general, cel puțin cu ceva vreme în urmă, toate posturile din aparatul de stat erau prost plătite, iar de la un moment dat salariile bugetarilor au început să crească. Am crezut că și meteorologii din sistemul de stat (nu știu de existența unor firme private românești în acest domeniu) au beneficiat de creșteri salariale. ANM, forul în care sunt cuprinse aceste meserii, este un apendice guvernamental, însă am înțeles că doar un anume procent din buget este asigurat de stat, restul fiind în categoria venituri proprii. Din păcate, salariile meteorologilor nu au crescut așa cum am crezut. Pentru postul care mi-a fost oferit se plătea aproximativ 1.400 de lei net, la care se adaugă hrana pe timp de iarnă, căci odată urcat în vârf de munte, la stația meteo, nu mai cobori, iar asta înseamnă aproape șase luni pe an. Ei bine, pentru asemenea condiții, vorbind în totalitatea lor, aceste salarizări nu numai că nu sunt atractive, din contră, sunt respingătoare”, a spus, dezamăgit, Mihai.

Evident, a refuzat postul la care visase tot timpul, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe bistrițean să iubească în continuare meteorologia. Mihai a început să posteze pe rețelele de socializare diferite prognoze, bazându-se pe hărțile de profil, dar mai ales pe cunoștințele acumulate. Din fericire pentru el, „oferta” în acest domeniu este una destul de mare.

Mulți dintre noi ne-am obișnuit să folosim diverse aplicații meteorologice, însă nu le cunoaștem acuratețea. Mihai Bălan știe care hărți sau radare meteo sunt „profi” și care mai puțin, folosește mai multe modele pe care le transpune peste harta locală, cunoaște termeni, vede tendințe și apoi le materializează în postări „traduse”, pe cât posibil, din acel limbaj tehnic, într-unul comun, atractiv și... simpatic.

Meteo.BN esta pagina de facebook deschisă de Mihai în urma „solicitărilor” venite din partea cunoscuților ce i-au vizionat prognozele pe profilul personal. Inițial, bistrițeanul și-a concentrat postările legate de vreme strict asupra orașului Bistrița, însă, în urma sugetiilor date de cititorii și urmăritorii săi, a extins harta la nivelul județului.

„Începem săptămâna cu o vreme în general frumoasă şi caldă "numa' cât trebe', vorba bătrânilor, adică acea temperatură care nici nu ne arde dar nici nu ne zgribuleşte! Astfel, mizăm pe condiții agreabile, cu cer variabil spre senin, unele înnorări şi convecții izolate fiind, totuşi, de aşteptat, în arealele montane ale județului. Aici, spre seară şi la începutul nopții vom avea averse şi descărcări electrice. In rest, o zi de vară caldă şi liniştită.  Temperaturile vor avea valori cuprinse între 24-25°C în depresiuni, până spre 28°C în zonele joase. Minimele pleacă de la 13°C în depresiuni până spre 17-18°C în sudul județului. Bistrița va avea parte de o zi frumoasā şi caldă, cu cer variabil şi vânt slab. Maxima zilei se va opri la 27-28°C, în timp ce minima va coborî până la 16°C”, cam așa arată o postare pe pagina Meteo.BN, evident însoțită de un tabel de valori, dar și de hărți ilustrate, cu pictograme specifice și temperaturi.

Mai mult, la sugestia noastră, Mihai Bălan va începe o serie de postări în care să traducă, să explice efectiv anumiți termeni specifici, un fel de mic glosar pentru toată lumea:

„Pagina Meteo.BN îşi propune, în perioada următoare, să demareze un mic "curs" online al termenilor meteorologici, acei termeni care sunt cei mai utilizaţi în meteorologie, în prognoze etc. Acei termeni care, dacă sunt vizualizați pe pagină, să poată fi înțeleşi de oricine... Astfel, pentru că cei mai importanți sunteți voi, cei care urmăriți zi de zi postările paginii, vă invit, în secțiunea "comment" a acestei postări să îmi transmiteți ce şi cum. Ce ați vrea să ştiți în domeniu, dacă sunt termeni despre care ați auzit şi nu ştiți de unde să îi luați etc. O să centralizez mesajele şi în postările care vor urma, voi exemplifica la subiect, fiecare element”.

Bistrițeanul este hotărât să-și continue pasiunea în acest mod. Mai mult, Mihai are în vedere achiziția unei mici stații meteorologice pe care să o folosească pentru interpretarea datelor proprii, evident în ceea ce privește Bistrița.

Pagina Meteo.BN a strâns deja peste 2.500 de like-uri și are mai bine de 2.600 de urmăritori. Unele publicații sau posturi de radio folosesc informațiile furnizate de Mihai Bălan, însă acesta precizează faptul că aceste informații nu sunt oficiale.

Singurul lucru oficial din această poveste rămâne pasiunea. O pasiune pe care unii nu o înțelegem, însă pentru Mihai rămâne o dragoste.

Adauga comentariu