Și iar am mai tăiat o panglică... OK! Dar care-i șpilul inaugurărilor panglicoase? (Mică dizertație despre panglică)

Deși nu aici s-a inventat acest obicei, România a devenit lider mondial în tăieri de panglici, devansând țări ca Coreea de Nord (vă rog să nu-mi scuzați cacofonia), Maica Rusia sau moderna Cubă! De ce? Pentru că aici se poate!

Bistrița-Năsăud este la loc de cinste în achiziția și utilizarea panglicilor tricolore pentru inaugurări în România, ceea ce denotă două aspecte total diferite, dar care merită analizate, bineînțeles pe scurt.

Când se taie o panglică?! Retoric, dar esențial: atunci când se inaugurează ceva! Asta e de bine, căci înseamnă că se lucrează, că se face câte una alta. Că din toată tărășenia rămâne ceva palpabil în urmă. Este unul din cele două aspecte, cel pozivit, să spunem. În aceste cazuri dorim „tăierea” a mii de kilometri de panglică, nu poate însemna decât progres...

DE CE se taie o panglică în aceste cazuri? Pfuai... evident din grandomanie, sau orice manie cu miez populist, de imagine, de cult al personalității, de îmbuibare mediatică, de sete de penibil, de opulență politică!

Cine alimentează acest „obicei”? În primul rând noi, presa, jurnaliștii, cei care îi blițăm pe fanfaroni cu foarfecele în mâini, pentru ca mai apoi să le tragem câte-o odă în metru liniar per rolă de panglică. Tricoloră. Apoi sunt trepădușii de partid (mai că era să spun administrativi), acele eșaloane secunde responsabile de „imagine” și/sau „organizare”, cei care au tot timpul în buzunarul stâng rola de panglică, iar în cel drept foarfecele (mai au în buzunarul de la piept o poză tip buletin/pașaport cu „șefu”, dar asta nu are nicio legătură cu subiectul de acum).

În ultima perioadă, panglicarii s-au specializat în social media și nu mai au nevoie neapărat de „contribuția” presei în perpetuarea materialelor de înaltă clasă și ținută, căci au prorpiile canale de mediatizare ale cultului personalității denumite generic pagini de facebook sau profile. Bine, e bună și presa, să mai apară și pe acolo câte o imagine (acesta fiind scopul inițial și final al tuturor panglicălelilor).

Ideea de a tăia o panglică, tri sau uni coloră, derivă din simbolismul tăierii cordonului ombilical, ceea ce ar duce la interpretarea desprinderii de cuibul unei lucrări a materialului finit, dat spre folosință. Superbă simbolistica asta, dar cam forțată și penibilă ca „scuză”, un fel de wtf sau no shit! De fapt, culmea, un american, dorind să țină la distanță curioșii față de o clădire nouă construită, a înconjurat-o cu o panglică, iar a doua zi de diminieață, când a fost pregătit să o dea în folosință, a tăiat panglica pentru a intra, sub ochii privitorilor curioși.

Modelul a fost preluat atât de occidentali, cât mai ales de nomenclatura țărilor din blocul comunist, acolo unde avea să devină o adevărată religie de stat. Ceaușescu avea o manie în a tăia panglici sub privirile aplaudacilor de înfăptuiri mărețe, „tradiție” extrapolată și dusă dincolo de limita penibilului de politicienii și administratorii zilelor noastre, indiferent de culoarea partidului din care face parte!

De menționat faptul că unul dintre primarii României a tăiat panglica ridicolului la inaugurarea unor toalete într-o școală, un altul, bistrițean de-al nostru, a inaugurat prin tăiere de panglică, cu cocardă în piept, în numele Cenetenarului, o capelă mortuară, iar o altă panglică (obicei ancestral ce nu ține de domeniul tehnicii moderne) a fost tăiată la inaugurarea unui... scaner într-o bibliotecă (cea județeană, de Bistrița-Năsăud).

Există însă și anumite lucrări cu adevărat superbe care nu au fost inaugurate cu tăieri de panglici tricolore, un anume pod într-o anume localilitate numită Oradea, undeva în România!

Acest obicei nu va ieși degrabă din sângele politrucilor români. Setea de imagine în fața unei prese plictisite, dar și în fața unor cetățeni aplaudaci (și invers), nu se va stinge prea curând. Bine măcar că rola de 50 de metri de panglică tricoloră nu costă mult, vreo 15 lei...

 

 

Adauga comentariu