Șeful poliției bistrițene a fost amendat de propriul subaltern! Deși l-a recunoscut, agentul nu a închis ochii, taxându-și superiorul

Indiferent de funcția și gradul pe care o persoană le deține, acesta trebuie să respecte legile țării la fel ca orice om din acest stat. Șefii poliției nu sunt scutiți de reglementările legale în vigoare, asta dacă nu cumva subalternii închid ochii în cazul unor anumite „derapaje”.

Nu a fost cazul comisarului șef de poliție Moldovan Ioan Nicolae (foto jos), comandantul Poliției Municipale Bistrița, care a fost amendat sâmbătă noaptea de un agent din subordine. Mai marele instituției a fost depistat în trafic fără centura de siguranță, fiind amendat cu suma de 290 de lei (cu plata a 145 de lei în termen de două zile lucrătoare).

Agentul respectiv și-a recunoscut superiorul după oprirea autoturismului in care Moldovan se afla pe scaunul din dreapta, dar nu a închis ochii și a procedat conform legii. Șoferul fiind grăbit nu rămas pentru înmânarea procesului verbal de contravenție, acesta fiind trimis prin poștă la domiciliul celui sancționat.

Comentarii

confucius petrica

06.06.2018 14:19

si credeti ca il va uita?ha ha haNEVER!il va scoate de la promovari, etc

Votantul

06.06.2018 14:29

Mai era un militian-Parjol-care a amendat pe nevasta sa !!!!confucius ,nu va fi uitat !!La primele avansari va fi primul !!!!

Ady

07.06.2018 01:12

Cred ca il avanseaza in varf de munte

Toto

07.06.2018 10:35

Aer curat, liniste si spor de inaltime

Manel

06.06.2018 18:02

Haha... Vrăjeală.. Acuma cu controalele de la IPJ Bistrița vor și ei sa dea bine presei sa demonstreze cât sunt ei de cinstiți...

Falsitate

06.06.2018 20:09

Scenariu conceput anterior simpus in regie de sef.Nu cred nimic din aceasta intamplare.

Bița

06.06.2018 23:19

Vrajeală de Buftea

Fulvius

07.06.2018 00:26

Nu este nimic regizat! Infumuratul si frustratul isi merita soarta, cel care isi da numarul personal infractorilor ca sa reclame politisti! Felicitari Ripas pentru curaj! Tot asa sa o tina toti politistii. 

Miron

10.06.2018 19:59

A uitat punctele de penalizare , 108 , clar v -a intra in cer...... . ;))

Observator

18.06.2018 15:19

Din cate se vede procesul verbal e intocmit la ora 00:30 iar fapta s.a produs la 01:45....iar incadrarea nu e ok ...halal proces verbal ....oare dc s.a bagat daca nu stie intocmi un pv .....numai zic

Adauga comentariu