Scrisoarea deţinutului politic Iulius Filip către infamul procuror ceauşist Augustin Lazăr. “Scrisoare către președintele comisiei de propuneri” (1986)

În presa centrală au apărut la 2 aprilie 2019 mai multe documente despre dizidentul anticomunist Iulius Filip și presupusa implicare a actualului procuror general al României, Augustin Lazăr, în refuzul eliberării condiționate a cunoscutului disident. Fără intenția de a intra într-o polemică dacă procurorul menționat în documentele publicate în presa centrală este aceeași persoană cu actualul procuror general al României, CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ISTORICĂ publică o „scrisoare deschisă” a lui Iulius Filip din 14 iulie 1986 adresată „președintelui de propuneri”, în fapt chiar celui care a condus Comisia care i-a refuzat eliberarea, respectiv procurorul ceauşist Augustin Lazăr.

Publicarea acestei scrisori este esențială din următoarele motive:

1. În contextul unei dezbateri despre necesitatea incriminării prin lege a propagandei comuniste, editarea unor memorii ale unor dizidenți îi poate ajuta pe cei mai nostalgici să întrevadă cum anume se trăia în regimul comunist român.

2. Scrisoarea este o critică a regimului comunist, dar și o mărturie despre tratamentul aplicat celor care contestau regimului comunist, incluzând îndepărtarea din serviciu și izolarea acestora, urmărirea de Securitate și în final condamnarea lor pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste.

3. Citirea scrisorii ar putea evidenția unele similarități în gândirea unui disident cu cea a multora dintre contemporanii noștri și percepția lor despre situația în care ajunsese țara din cauza unei guvernări potrivnice intereselor și aspirațiilor celor mai mulți dintre cetățeni.

„Scrisoare deschisă

Către președintele comisiei de propuneri

Frate române:

Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber? Cînd o să citeșți  aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare și atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă și liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Țării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunță numele, leagăn veșnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceștia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele și memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea și Frăția. Dar cîte sacrificii: Blajul pașoptist, Iancu așteaptă, Horia și Doja plîng, Bobîlna este înșelată și ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat ființa neamului nealterată și te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în fața istoriei și să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîștigat de strămoșii noștri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenți trebuie să facă fiecare român și atunci ar dispare fără urmă dictatura și tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?

După părerea mea cele două închisori Aiud și Gherla sînt rușinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?

Te-ai întrebat vreodată cîți frați români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)

Iar acum am să-ți scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de țărani deveniți muncitori, datorită unor condiții de viață modeste de pe Valea Samus (Valea Someșului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătățit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului și Maramureșului – sărăcia, durerea și oftatul erau la tot pasul, părinții mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut și eu.

Tata este arestat și condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoști frate române granițe ptr puntea Libertății? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator și tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito și dacă El era supărat trebuia să fie și poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalți nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile și totalitarismul și atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.

Anumiți frați români din acea perioadă supuși cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniță. Tata nu mai trăiește a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.

Știi frate române ce este această silicoză?

Toți frații lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.

Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Știi ce a fost acolo? Sigur că știi!

Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administrația nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?

Îți scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii și anume Valea lui Samus (îți dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) știi de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonțida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistrița și G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viață – iar Samus nu mai are viață ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruși plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ștefan ne-a lăsat o moștenire) Valea Groșilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Șimișna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golașe plîng prin marile alunecări de teren).

Știi de ce toate acestea frate român?

Cum explici flora și fauna distrusă?

Nu se poate face irigații, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susțineau s-au uscat.

Dacă acestea se usucă, omului îi spun:  codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – și oamenii au avut, au părăsit satele.

Înainte de colectivizarea forțată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina și nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB și CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puțini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naștere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forțată a agriculturii și zonele de deal și munte au rămas pustii?

Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.

Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i serveșți iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare știi dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.

Încă din școala primară mi-a plăcut să aștern pe hîrtie semnele înțelegeri și bunătăți omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost și poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea și satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul și dictatura, iar în final arătam cum țara a ajuns în pragul falimentului și sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac așa ceva.

Iată cine – legea sfîntă a țării – Constituția (art. 17) – Cetățenii RSR fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieți economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează.

În luna ianuarie 1981 am trimis autorităților o poezie intitulată “Vis și speranță” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparații locomotive Cluj la ceferiștii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau și corespondenți de presă străini care au reluat mesajul și iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca “Proletari din toate țările uniți-vă”. Francezi, în special ziarul “Le Monde” se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste.

În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mișelește sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestați inclusiv Lech W. președintele Solidarități ales legal și recunoscut pe plan intern și internațional. Specific legal și recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia. Oare o organizație sindicală legală recunoscută pe plan intern și internațional cu program de reforme și drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoașteri sale internaționale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarității. Te întreb frate române sînt dușmănos la adresa României? Președintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluționari?

Data de 14 iulie 1986

Filip Iulius”

(Sursa: Arhiva CNSAS)

Iulius Filip (foto din dosarul de deţinut) este un disident anticomunist şi fost deţinut politic român. Problemele sale au apărut după ce o sursă a Securităţii, Ion Iliescu, care nu are nicio legătură cu fostul şef de stat, a menţionat, în iulie 1980, că Iulius Filip (maistru militar de profesie) făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat”. Iniţial, a fost „atenţionat” de către organizaţia de partid de la locul de muncă şi i s-a deschis un dosar de urmărire sub numele conspirativ „Fodor“. Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a avut loc pe 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceauşescu, când a pus „în circuitul poştal”, după cum se menţionează într-un „Plan de măsuri în vederea identificării autorului cazului «Poetul»“ o „scrisoare anonimă cu conţinut necorespunzător. După câteva zile, maistrul militar a fost identificat ca fiind autorul scrisorii anonime. Pe urmele sale au fost trimise mai multe „surse” ale Securităţii, dintre care se remarcă prin numele de cod ce i-a fost dat de instituţia represivă un anume „Dolănescu”, coleg de muncă cu Iulius Filip. La 15 martie 1981 Iulius Filip a fost exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din Bucureşti. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarităţii, s-a „solidarizat” cu dizidenţii polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizaţii. În mai puţin de un an de la trimiterea scrisorii deschise lui Nicolae Ceauşescu, Iulius Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981, la scurt timp după cea a liderilor Solidarităţii, şi condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani şi 4 luni de închisoare. La 16 martie 1982 a fost dus în penitenciarul Bucureşti, timp în care avea să fie tratat şi de către un neuropsihiatru, încercându-se portretizarea sa ca pe o persoană cu probleme mintale. Prezentarea dizidenţilor ca „nebuni” este o caracteristică a politicii represive din timpul lui Nicolae Ceauşescu, avându-şi originea chiar în convingerea acestuia că în perioada lui doar un nebun se putea împotrivi construirii socialismului. Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenţie în regim restrictiv. În cei cinci ani de detenţie a stat nu mai puţin de 42 de zile în izolare ca urmare a celor cinci pedepse primite din partea administraţiilor penitenciarelor în care a fost închis. A fost eliberat din detenţie la 13 aprilie 1987, însă a continuat să lupte împotriva regimului. La eliberare, Securitatea i-a cerut să semneze un angajament, însă el a refuzat. Drept pedeapsă, a primit un an de muncă la Zlatna, la prelucrarea cuprului, el amintindu-şi că în acea perioadă începuse să-i cadă părul şi să respire greu. Dar nu se lasă şi, în mai 1988, împreună cu un grup de deţinuţi politici, a trimis un mesaj la Conferinţa de la Viena prin care cerea înlăturarea de la conducere a familiei Nicolae şi Elena Ceauşescu şi democratizarea României. În timpul anchetei de la sediul Miliţiei din Cluj a fost bătut până la leşin şi călcat în picioare de către anchetatori. Lui Iulius Filip şi altor opozanţi ai regimului li s-a impus să parăsească ţara în 10 zile. În perioada 1988 – 1997 a locuit în SUA, însă în 1997 s-a întors în România pentru a avea grijă de mama sa, grav bolnavă. Acum, este bătrân şi bolnav. Nimeni nu mai ştie dacă locuieşte în România sau în străinătate.

Adauga comentariu