A scăpat de demitere, dar s-a ales cu un proces penal! Traian Ogâgău – acuzat de conflict de interese

Plimbările primarului din Sîngeorz-Băi prin sălile de judecată continuă și în 2019, de această dată pe fondul unui conflict de interese în care este implicat tatăl său, Traian Ogâgău senior.

De curând, Traian Ogâgău a trimfat în fața instanțelor când a primit sentința definitivă legată de organizarea unui referendul privind demiterea sa din funcția de primar la orașului-sațiune Săngeorz-Băi, decizie tranșată de Curtea de Apel Cluj în favoarea edilului.

Finalul de an 2018 îi aduce însă o altă veste lui Ogâgău, tot legată de instanțele judecătorești, căci s-a deschis un dosar penal pe numele său la Judecătoria Năsăud, acolo unde este acuzat că ar fi avizat ilegal un contract de închirere al unui teren pe numele tatălui său.

În fapt este vorba de un contract de închiriere pentru o pășune ce aparține Primăriei orașului Sîngeorz-Băi, contract avizat favorabil de primar fără a fi trecut prin Consiliul Local sau să fi urmat o procedură de licitație. Astfel, Ogâgău este acuzat de conflict de interese deoarece persoana care beneficiază de prevederile acelui contract de închiriere este rudă de gradul I cu edilul, fiind vorba de tatăl său.

E vorba de legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia: „Art. 14. – (1) Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia și Art. 15. – Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii”.

O altă problemă este cea a conflictului de interese, legea 161 din 2003, stipulând următoarele:  „Primarii şi viceprimarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentrul soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

Pe data de 17 mai, primarul Traian Ogâgău nu a negat faptul, dar a făcut următoarele precizări: ”Nu aș face nimic illegal, mai ales că e vorba de tatăl meu. Tata a depus o cerere, ca și oricare cetățean din orașul nostrum, fiind vorba de închiriere, nu de concesiune. Acum, discutăm și de un teren liber de sarcini, dar aflat așa, la o margine, cum se spune, așa că prea multe nu poți să faci pe el. Eventual, evenutual să ridici o baracă în care să îți spui tot felul de scule, dar nimic altceva. Da, sunt niște stupi, nimic altceva!”, a explicat primarul Traian Ogâgău.

Dosarul 3436/265/2018 este deschis în penal la Judecătoria Năsăud, fiind vorba de conflict de interese (art.301 NCP) infr.de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane art.301 al.1CP.

Adauga comentariu