Scandal la spitalul din Năsăud pe fondul condițiilor existente în secția dedicată bolnavilor Covid-19. De la ce a pornit și care e reacția conducerii unității sanitare

O pacientă internată într-o secție a Spitalului Orășenesc „George Trifon” din Năsăud, secție destinată exclusiv bolnavilor infectați cu nou coronavirus, a adus la cunoștința publică, prin intermediul Rodicăi Dobraniș, anumite aspecte legate de condițiile de cazare, hrană și medicamentație din compartimentul unde acesta este internată.

Pacienta în cauză susține că „nu i-a fost respectată intimitatea atunci când a fost luată de acasă, că ea se simte bine și nu i s-a dat voie să rămână în izolare acasă și că mizeria din spital o va îmbolnăvi, ea neputând să se protejeze suficient de bine din cauza lipsei de condiții, a faptului că spitalul e rămas agățat în timp, undeva la nivelul anului 2000”.

„Țin în salon un sac cu gunoi (mâncarea proastă și săracă ce nu poate fi mâncată) până ce se umple, pentru că nu sunt suficienți saci, în plină caniculă, cu temperaturi de peste 30 de grade. Nu există frigider, este foarte cald, li se dă o mască la patru zile, apa nu este potabilă, apa caldă este limitată de un boiler, nu au săpun în dispensere, există un singur duș pe hol, mizeria este peste tot, iar păturile par a fi din timpurile roșii. Nu pot să beneficieze de asistență din exterior, astfel nu au cum să-și cumpere niciun fel de alimente, de fructe, de sucuri care să compenseze aberația de meniu pe care le-o impun, nimeni nefiind împuternicit să facă acest minim serviciu”, mai precizează Dobraniș în postarea sa de pe facebook.

Contactat de redacția stiridebistrita.ro, managerul Spitalului Orășenesc „George Trifon” din Năsăud, Daniel Marcu, susține că nu a fost înregistrată nicio plângere către conducerea unității legat de aceste aspecte, însă a inițiat o anchetă internă pentru a verifica cele apărute în spațiul public.

Ce sa spunem, nu ne puntem mandrii cu ce se publica in mass media, insa vreau sa fac cateva precizari:

Unitatea, din cursul diminetii desfasoara o ancheta interna pentru a stabilit daca toate aceste aspecte sunt fondate. Referitor la conditiile mizerabile vreau sa mentionez ca aceasta sectie, in cursul anului 2019, a intrat intr-un proces de igineizare pentru a indeplini conditiile impuse de legislatie, insa structura nu a suferit modificari pentru a crea grupuri sanitare in fiecare salon.

Un alt aspect precizat de pacienta este ”hrană puțină și aproape necomestibilă” – aici as vrea sa fac o precizare: unitatatii i se aloca o suma de 10 lei/pacient norma de hrana in care sa fie incluse 3 mese pe zi, iar blocul alimentar are sarcina indeplinirii meniului stabilit pentru fiecare categorie de pacienti care sunt internati – regim comun- intra si compartimentul Covid (anexat meniu data de 02.07.2020), insa referitor la mentiunea aproape necomestibila, cotest si constat o rea vointa din partea pacientei.

Referitor la medicatie, pacienta a fost transferata cu o medicatie stabilita de un medic infectionist in colaborare cu medicii nostri din cadrul compartimentului Covid, iar pana in acest moment pacientei i s-a administrat Fragmin, Decasept si Vitamina C deoarece este o persoana asimptomatica. Mai mult decat atat, nu decide unitatea ce medicatie acordam pacientilor – ci protocolul terapeutic.

In final nu vreau sa critic pe nimeni, fiecare are dreptul sa isi spuna punctul de vedere, insa mi-as fi dorit sa am nemultumirile adresate conducerii fara a denigra o unitate intreaga si a crea o imagine  defavorabila, deoarece echipa manageriala incearca, in limita disponibilului, imbunatatirea conditiilor hoteliere, cat si satisfacerea nevoilor pacientilor, iar in acest sens avem deja in vedere achizitionarea unor frigidere si ventilatoare pentru saloane, precum si alte demersuri care vizeaza confortul pacientilor”, a precizat Daniel Marcu pentru stiridebistrita.ro.

Precizăm faptul că spitalul din Năsăud a fost declarat unitate suport la începutul perioadei stării de urgență, fiind o decizie luată de Ministerul Sănătății, managementul instituției rezolvând problematica legată de circuitele separate pentru sectorul unde sunt internați pacienții Covid.

 

Adauga comentariu