Scandal cu iz electoral la Negrilești: candidatul PNL, dator către Primăria pe care vrea să o conducă, sare la cetățeni cu injurii și amenințări. Constantin Știr: „Niște nemernici, s-au legat de mine, nu e nimic politic la mijloc”

Cu cât ne apropiem mai tare de ziua alegerilor locale, cu atât se aprind și spiritele în anumite locuri, căci bătălia pentru o funcție administrativă de vârf este una ascuțită. Nici la Negrilești, o mică și frumoasă comună din Bistrița-Năsăud, situația nu este una calmă, căci nervii unor candidați se revarsă asupra unor alegători cu alte opțiuni electorale.

Constantin Știr a devenit candidatul Partidului Național Liberal după ce actualul primar, Dumitru Costin, liberal și el în momentul accederii pe această funcție, a ales să urmeze o altă cale politică fiind racolat de social-democrați.

Lupta electorală s-a ascuțit, iar candidatul liberal a început să umble la capitolul presiuni în rândul alegătorilor, unele făcute cu injurii, violențe verbale și amenințări. Doi dintre acești cetățeni au și depus plângeri în acest sens la Poliție.

„M-a înjurat și m-a făcut în tot felul. O sărit la mine la bătaie, numa eu m-am retras, mi-o zis că-mi dă la ficat, am și martori. M-o făcut în toate felurile, de față cu oameni, mizerabil, mocicoș, dar și alte cuvinte pe care mie mi-e rușine să le reproduc. Eu doar i-am spus să-mi înapoieze o pompă pe care i-am dat-o de ceva vreme și de care s-a făcut că uită. Acum nu poți umbla de ei (n.r. – echipa de campanie) prin sat, până vor trece alegerile astea, nu știu ce s-a întâmpla... Se comportă foarte obraznic și violent, am trei martori când s-o legat de mine, la bufet. Io n-am avut nimic cu el, pe el îl enervează că nu mergem să votăm cu el. Din partea mea să iasă mâine primar, că nu am treabă. O mai avut dintrastea și cu alții. Cred că era de bun simț să vină și să mă-trebe de ce nu votez cu el, să-mi spună frumos și civilizat ce vrea el să facă, fără injurii și amenințări”, a declarat pentru stiridebistrita.ro, Simion B., 67 de ani, din Negrilești.

Un alt cetățean al Negrileștiului, Liviu M., a trecut prin aceleași momente, însă acesta susține că violența din comportamentul lui Știr a fost dusă mult prea departe, candidatul PNL la primărie încercând să dea cu mașina peste el:

„Omul ăsta este foarte recalcitrant. Nu zic numai de vorbele pe care le adresează consătenilor până la urmă, își bagă și-și scoate, nu pot reproduce ce limbaj are. Am fost președintele PNL la Negrilești, dar am considerat că trebuie să mă dau la o parte și să las loc tinerilor. Nu i-am incomodat, nu i-am deranjat, însă nici nu mai pot să fiu de acord, din punct de vedere personal, cu anumite chestiuni. Dar asta nu înseamnă că vii să-mi dai în cap, nu așa se face politica, iar acest domnișor întrece anumite liminte. Pe mine m-a amenințat și a încercat chiar să dea cu mașina peste mine. Am avut noroc că m-am tras după un stâlp și a lovit stâlpul. Am martori și am depus plângere la Poliție, se poate verifica. Înțeleg lupta electorală, dar s-a ajuns foarte jos, iar Costi Știr, pe lângă că este mojic și violent, în acțiuni și limbaj, vrea să meragă la Primărie cu o tolbă de datorii, că e plin de datorii inclusiv la Primărie”, ne-a precizat domnul Mihai.

Legat de datoriile tânărului candidat, acestea se ridică, conform unei înștiințări de plată ce datează din data de 21 septembrie 2020, la peste 500 de milioane de lei vechi, aici fiind vorba de taxe auto (impozite) neachitate de-a lungul timpului, în marea lor majoritate, dar și niște amenzi destul de usturătoare.

Astfel, pe numele lui Constantin Știr există debite totale în valoare de 57.521 lei, bani datorați către Primăria Negrilești, cea pe care are de gând să o conducă. Din acest total, 32.302 lei sunt restanțe neachitate de debitor, 2.978 datorii curente (impozit auto), iar 22.241 lei sunt penalități. 8.745 lei reprezintă amenzi, iar restul sunt acele impozite auto neachitate, cu penalitățile aferente.

Contactat de redactia stiridebistrita.ro, Constantin Știr (44 de ani) neagă acuzațiile aduse de cei doi consăteni și, pe modelul unui preșcolar, aruncă vina în curtea celorlalți:

„În urmă cu 8 ani de zile am avut o problemă gravă de sănătate și am stat 114 zile internat la AKH în Viena. Am avut probleme grave cu stomacul. Ăștia doi, niște nemernici, au avut niște discuții legate de mine, nu politice, ci legate de familia mea și de faptul că eu am fost internat având probleme cu capul, că aș fi retardat. La un moment m-am întâlnit cu ei și le-am spus că am avut probleme cu stomacul, nu cu creierul, la care ei fiind din partea aialaltă (n.r. – oponenți politici) au ridicat tonul. Și să vă spun drept, nici eu nu sunt icoană în biserică”, ne-a relatat Constantin Știr.

Legat de capitolul datorii către Primărie, Costi Știr susține că există o eroare în înștiințarea de plată și că cineva de acolo nu și-a făcut datoria până la capăt. În fapt ar fi vorba de două autoturisme cu capacitate cilindrică mare, pe care acesta le-ar fi vândut, însă nu au fost operate din punct de vedere fiscal:

„În 2010 le-am vândut, le-am înstrăinat, iar domnii de la primărie nu și-au făcut treaba, nu le-au scos de la impozite, iar ele merg în continuare ca și debit. În 2019 am cerut de la Servicul de Înmatriculări județean, de fapt a cerut chiar Primăria, situația celor două mașini, și s-a primit un răspuns în acest sens. Vă pun la dispoziție documentul, să nu scrieți minciuni acolo”, a mai precizat Știr.

Conform documentului pus la dispoziția noastră de către domnul Știr, pentru a nu scrie „minciuni”, așa cum acesta a precizat mai sus, apar patru autoturisme la care se face referire. Din cele patru, doar unul este înstrăinat, conform datei din document, în anul 2010, așa cum susține Știr, restul fiind înstrăinate sau nu se află în evidențele auto înmatriculate în Bistrița-Năsăud cu alte date. Spre exemplu, autoturismul Volvo a fost înstrăinat în iunie 2018, iar un altul nu se afla în evidențe la data emiterii documentului în cauză, respectiv august 2019.

Cu toate acestea, debitele există și nu sunt achitate. Puțin probabil (dar nu exclus) ca instituțiile să nu fi comunicat între ele în timp util, însă vreme de 10 ani se puteau regla aceste probleme, fără să se adune aceste datorii, cu penalitățile aferente.

Constantin Știr, din postura de candidat pentru fotoliul de primar ar fi trebuit să știe deja că bugetul pe care o primărie îl are este constituit inclusiv pe baza acestor debite, iar pentru nivelul unei comune de mărimea Negrileștiului, suma de 57.521 lei, în creștere în fiecare an, afectează negativ acest buget.

Mai mult, tot din postura de candidat liberal, domnul Știr, nefiind „ușă de biserică”, își uită bunele maniere în relația nu cu votanții, ci cu posibilii viitori cetățeni pe care îi va avea de servit prin natura funcției sale, căci a fi Primar nu e o calitate care îți dă anumite drepturi, ci o obligație față de cetățeni și cetate, pe care va trebui să-i slujești indiferent de opțiunile politice personale!

 

Adauga comentariu