Sărbătoarea vânătorilor de la Figa - o expoziție a unei culturi exclusiviste: boncănit de cerb, gulaș de căprior, pălării „înstruțate”, trofee impozante și povești vânătorești (REPORTAJ FOTO-VIDEO)

Vânătoarea este una dintre cele mai vechi și de bază îndeletniciri ale omului, iar asta a dus la scoaterea efectivă a omenirii din foame. Și culegătorii, strămoșii agricultorilor, au avut rolul lor în evoluție, în special în cea a veganilor, dar asta e o altă poveste. Ce a ajuns azi vânătoarea?

Un hobby extrem de scump, cu priviri critice ațintite asupra practicanților, cu mulți diletanți îmbrăcați în verdele-brun din care s-a născut o nouă specie, cea a braconierilor, dar cărora nu le vom da importanță aici și acum.

Vânătorii sunt acei bărbați (și femei deopotrivă) care, spre deosebire de pescari, își valorifică prada în diverse moduri: trofee – spre lauda și totodată memoria unei partide de vânătoare, carnea – spre cinsitrea și răsfățul papilelor gustative, dar mai ales senzația dată de plasarea în vârful piramidei trofice, dominația absolută a speciei. Da! Un vânător este un mic rege al unui habitat, cea mai puternică verigă a lanțului trofic.

Bineînțeles că există o adevărată cultură a vânătorii în care regăsim armele ca principală unealtă. De la praștie, bâtă, cuțite cu mânere de-a dreptul exotice făcute chiar din trofeele altor partide de vânătoare, până la carabinele marcate cu ținte argintii, părstrate în rastele ca niște castele, îmbrăcate în huse care pot depăși valoarea unui smartphone.

Cultura vânătorii are și secțiunea de muzeu, căci trofeele sunt sculpurile și tablourile vânătorilor transformați în rembranzi și michelangi. Coarnele spectaculoase concură în viziunea vânătorilor cu corșetatele basoreliefuri. Capetele mistreților cu colții de argint (căci orice vânător așa percepe) sunt păstrate aproape ca la Luvre, iar deținătorii sunt deja tentați să-și instaleze sisteme de alarmă. O blană impozantă de urs echivalează în lumea vânătorilor cu un „Rond de noapte” 3D, iar surâsul înghețat al animalului surclasează Gioconda daVinciană.

Costumația unui vânător este mai dichisită și mai specială decât ceea ce se prezintă pe orice catwalk glamouros de la Milano sau Paris. De la cizmele sau bocancii speciali și până la pălăriile împănate, toată ținuta reprezintă o cultură deosebită, un fashion special, scump și impozant.

Câinii de vânătoare fac parte nu numai din cultura vânătorilor, dar mai ales din viața lor, căci lătratul unui câine de vânătoate poate să transmită stăpânului informații pe care computere sofisticate nu le-ar decoda. De la semnalarea prezenței tăcute a pradei și până la imobilizarea acesteia în fața vânătorului, câinele este parte integrantă din acest proces elaborat. Pentru asta, vânătorii își prețuiesc și îngrijesc câinii nu ca un animal de companie, ci ca un tovarăș cu care pornește alături în lupta pentru supraviețuire.

Cea mai gustată artă din cultura vânătorilor rămâne gătitul! Aici se regăsește chintesența tuturor celorlate arte, căci momentul de relaxare, de contabilizare al acțiunii de vânătoare în sine, satisfacția supremă se eliberează în fața ceaunului. Acel vânător crud și neînfricat se transformă în minuțiosul bucătar care își alege fir cu fir ingredientele potrivite în funcție de vânat. De fapt nici nu prea mai contează tipul de carne aflat în ceaun, ci felul în care este preparat. Fiecare vânător își pregătește tocana sau gulașul după instinctul și feelingul prorpiu, nu după indicațiile vreunei cărți de bucate.

Pentru ochiul unui profan, o sărbătoare a vânătorilor poate arăta acestă cultură, acest mod de viață. Festivalul „Vânătoare la ceaun” este o stfel de sărbătoare în care vânătorii au prilejul de a se întâlni în văzul lumii. Curioșii sunt atrași de priveliștea dezvăluită, așa cum s-a întâmplat sâmbătă, 29 iunie, la Băile Figa. A fost cea de-a 7-a ediție a acestei sărbători, reluată după o pauză de trei ani.

Vânătorii, organizați în cete specifice, au prezentat publicului profan, dar și celor cunoscători, o mică parte din acestă cultură descrisă mai sus. „Muget de cerb” este o întrecere vânătorească în care se transpune un tablou cu o vibrație specială în lumea vânătorilor: bocănitul cerbilor!

Vânătorul și scriitorul Sorin Gârjan, organizatorul Festivalului „Vânătoare la ceaun” – parte a Zilelor Becleanului, a explicat că la vremea echinocțiului de toamnă, boncănitul este în toi la munte. Fenomenul se declanseaza aici în jur de 15 septembrie, crește în intensitate pana prin 23-25 ale lunii si se sfârșește în jur de 10-15 octombrie în golul de munte. La câmpie, boncănitul începe cu circa 10-15 zile mai devreme, iar la deal cu doar câteva zile înainte de declanșarea acestuia în munte.

Concursul de gătit a adunat 14 echipe de bucătari-vânători care au gătit spre deliciul publicului degustăror, dar și spre jurizarea experților, variate ceaune cu vânat, cel mai prezent fiind căpriorul. Pentru Nicu Moldovan - primarul Becleanului, un vânător experimentat și foarte dedicat, vânatul preferat este mistrețul, acesta fiind cel mai aproape de „laica” bucătărie tradițională, acolo unde carnea de porc deține supremația.

Toate acestea sunt doar frânturi dintr-o lume aproape exclusivistă, restrasă în cercuri discrete, nu neapărat secrete. Vânătorii și-au format propriul sistem imunologic, căci societatea emancipată îi vede ca pe niște barbari involuați, dar uită că evoluția efectivă a umanității are la bază această „simplă” formă de progres. Datorită acestui caracter exclusivist, mulți fanfaroni intră în astfel de cercuri numai pentru a-și etala potența, ceea ce pune vânătoarea într-o lumină respingătoare.

Vânătoarea rămâne un hobby, văzut și perceput de profani. Din punctul de vedere al vânătorilor, aceasta este un mod de viață, o preocupare ridicată la rang de cult, cu rigorile și reglementările legale în vigoare, căci un adevărat vânător își va cunoaște întotdeauna „limitele” hotarului de vânătoare.

 

Adauga comentariu