Săracii funcționari bogați: directorii din Primăria Bistrița și „calvarul” financiar prin care aceștia trec: terenuri, case și autoturisme impozitate, depozite, credite și salarii cu multe zerouri

Au salarii nete de peste 7.000 de lei lunar și muncesc la rupere 38 de ore săptămânal cu tot cu pauzele de cafea, masă, shopping și bârfă, iar sărbătorile legale sunt și sfinte în același timp: este vorba de directorașii Primăriei municipiului Bistrița, cei care abia se mai pot ocupa și de terenurile, imobilele și mașinile avute în proprietate.

Primăria municipiului Bistrița este acea instutuție supra-încărcată de personal care trebuie și condus de cineva. Acei cineva, evident nu sunt un „nimeni”, sunt directorii serviciilor care deservesc populația acestui oraș. Dar... cum stau la capitolul avere acești martiri ai birocrației neamului?

Unul dintre cei mai vechi mici împărați ai municipalității este Vasile Marina (sursa foto: gazetadebistrita.ro), directorul direcției Patrimoniu, cunoscut de publicul larg și celui de partid ca fiind „tatăl ANL-urilor”. Acesta deține peste 3.700 de metri pătrați de teren în Bistrița și (evident) în Colibița, o casă de locuit și una de vacanță aflate „în edificare”, un autoturism Skoda și depozite de peste 17.000 de euro în diferite bănci. Alți 10.000 de euro au fost acordați unei persoane sub formă de împrumut, iar datorii nu are. Totalitatea veniturilor directorului de la Patrimoniu și ale soției acestuia, angajată la o firmă privată, la care se adaugă și dividentele de la RAAL, ajung la 150.000 de lei net anual, adică 12.500 lei lunar.

Ioan Crețiu, cel mai „bazat” director din Primăria Bistrița, conduce cea mai mare consumatoare direcție, cea de Servicii Publice. Directorașul în cauză are o mare lehamite legată de completarea și depunerea declarației de avere*, așa că nu am găsit documentul legat de veniturile sale din anul 2018. În schimb am găsit declarația soției acestuia, evident angajată și ea în Primăria Bistrița pe post de consilier. Familia Crețiu pozează într-o familie modestă, căci nu deține mare lucru: un teren intravilan și o căsuță, o „coajă” de Skoda fabricată în 2008 și un credit de 43.000 de euro scadent în 2.033. Venitul anual al celor doi soți depășește puțin suma de 170.000 de lei, sumă în care se regăsește și indemnizația doamnei Crețiu din postura de șef de asociație de locatari.

Directorul de la „comunicare”, Chirleșan Nicolae (sursa foto: timponline.ro), este mai norocos, căci donațiile și moștenirile l-au scos din negura unui trai nedemn de valoarea dânsului. Pe lângă o parcelă de teren cumpărată de directorașul de la comunicare în Bistrița-Bîrgăului, acesta se mai trezește cu alte două terenuri în Bistrița exact în același an, 2007, ca „donație de la părinți”. Tot atunci primește și o casă de locuit, tot de la părinți, iar în 2018 mai vine și o moștenire, de această dată direct în bani, 10.000 de euro. Pe forțe proprii își cumpără un apartament și un autoturism Renault, iar veniturile se îngroașă în 2018 cu alți 56.000 de euro din vânzarea unui apartament. Are și un credit, de 50.000 de lei, care se va stinge în 2021. Veniturile celor doi soți (și doamna Chirleșan lucrează în Primărie!) ajung la 135.000 de lei anual.

Antoneac Adriana, directoarea unei direcții inventate și absolut inutile, cea de Tineret, sport și educație, adică Direcția de pârtii și alte pârțuri birocratice, nu are terenuri, nu are case sau apartamente, are doar două mașinuțe, un VW și un Renault. N-are nici depozite și nici credite, dar are un venit anual de 93.992 lei, la care se mai adaugă un insignifiant salariu de 147.000 al soțului, pilot la Dedeman (?).

Cincea Dumitru, directorul de la „juridic”, nu plătește nici măcar un impozit pe teren, clădire sau vreo taxă auto, pentru că nu deține nimic! Are doar „x”-uri în declarația de avere (foto jos), dar la câte a înșirat în documentul cu pricina, ar merita impozitat! Ceva se deslușește, totuși, în afara numelui, este vorba de salariul directorului în valoare de 95.028 lei anual, net.

Directorul de la „taxe și impozite” însă, are pentru ce plăti și taxe și impozite. Cismaș Adrian are terenuri și în Sigmir, dar și în Bistrița-Bîrgăului, o casă la Bistrița și una în construcție la Colibița, un autoturism Hyundai și un salariu de 89.252 lei anual. Cam mic salariul, domnule director...

Nu același lucru se poate spune despre directorul „fondurilor europene”, căci 101.476 lei anual este o sumă! Este vorba de doamna Coceșiu Liliana (foto jos, sursa: rasunetul.ro) care deține terenuri în Bistrița, Șieu Măgheruș și Segarcea (jud. Dolj), o casă și un apartament în Bistrița, un Renault Megane și o „promisiune de vânzare” a unui teren în valoare de 241.621 lei. Conturile familiei însumau la sfârșitul lui 2018 peste 407.000 lei depozite.

Radu Dreptate, directorul Direcției Sociale din cadrul Primăriei, este destul de modest. Deține numai două apartamente în Bistrița și un autoturism Ford, iar salariul acestuia se încadrează în marja „directorală” a veniturilor din Primărie: 92.084 lei anual, din care are de plătit și rate pentru un credit.

„Rebelul” Frandeș Florin conduce, pe lângă cele trei autoturisme (Dacia, Ford și VW), cea mai penibilă direcție: Poliția Locală! Frandeș mai are în proprietate două terenuri și o casă de locuit, dar și un credit în valoare de 63.500 de euro, scadent în 2.040. Salariul lui Frandeș este de 93.582 lei, la care se mai adaugă norma de hrană de 11.680 lei și 3.997 lei din indemnizația de membru ATOP. Soția mai aduce și ea 51.907 lei anual de la Tribunalul BN, acolo unde lucrează la Serviciul de Probațiune. Total venituri anuale ale familie Frandeș: 161.000 lei.

Secretarul Primăriei, Gaftone Floare (sursa foto - ziardebistrita.ro), stă și ea bine de-acasă: trei terenuri, două case (una de vacanță, în construcție), un autoturism VW și un credit de 100.000 de euro, scadent în 2.030. Venitul anual al secretarului este de 95.942 lei, la care se mai adaugă și pensia soțului, fost militar, de 71.868 lei.

Încheiem periplul prin declarațiile de avere ale mai marilor Primăriei cu arhitectul șef al orașului, doamna Pop Monica, cea care face și desface ițele urbanistice ale Bistriței. Aceasta deține, evident împreună cu soțul, trei terenuri „consistente” în Bistrița, din care numai două intravilan, un apartament, o casă de locuit, două spații comerciale și două autoturisme VW. Venitul anual al familiei, compus din salariul doamnei, salariul domnului și chirii, este de 156.000 lei.

 

*Later edit:

Direcția de Servicii Publice, cu personalitate inclusiv juridică proprie, are propriul „raft” în site-ul Primăriei, iar într-un „sertar” sunt ținute și declarațiile de avere și interese ale angajaților. Astfel, de cu bună-dimineața, directorul Ioan Crețiu a ținut să ne informeze despre faptul că domnia sa și cavalerii din subordine fac notă discordantă la capitolul declarații de avere: ei sunt mai altfel decât restul, așa că își publică documentele separat. Chiar dacă toți ceilalți directori se regăsesc în folderul dedicat în mod expres declarațiilor de avere de pe site-ul Primăriei, Crețiu & Co. au alt loc. L-am identificat, cu ajutor informațiilor matinale primite, drept pentru care e de datoria noastră să specificăm acest lucru: domnul Crețiu nu are lehamite în a-și completa și depunde declarația de avere (care e identică cu cea a soției sale), are doar „personalitate” proprie!

Adauga comentariu