S-a strigat „insolventă”! Administratorii bistrițeni ai jocului de bingo Uniplay nu numai că s-au lepădat de firmă, dar au și pretenții financiare la masa credală

La peste 23,7 de milioane lei se cifrează datoriile Sistem Consum Extra SRL, fostă Monte Calm Play, care face parte din grupul de firme Metropolis, după ce și-a cerut insolvența. Și asta din cauza scandalului iscat anul trecut, după ce firma nu a onorat a premiile în bani câştigate de participanţii la jocul Uniplay Bingo, difuzat de Antena 1, ulterior licența pentru organizarea jocului fiind anulată de CNA.

Inclusiv postul de televiziune are de recuperat de la firma bistrițeană morman de bani, circa 1 milion de lei, și se numără printre cei înscriși la masa credală, însă cu șanse destul de mici în a-și recupera crențele. Numai că, înaintea Antenei 1 prioritate au foștii angajați, 1.624 la număr, cuantumul salariilor restante ridicându-se la aproximativ 4 milioane lei, o medie de 2.500 lei/persoană.

Sistem Consum Extra a aparținut lui Radu Chifa, dar mai nou stăpânul a fost schimbat, firma, cu toate probleme ei, fiind preluată de Mihai Cures.

Masa credală acceptată se ridică la 23.708.663,70 lei, din care din care datoriile către Fisc, adică statului, se cifrează la peste 8,4 milioane lei. Culmea, peste 1,94 milioane lei are de recuperat și Monte Calm Group SRL, asociat persoană juridică în Sistem Consum Extra SRL cu 5% din părțile sociale. În Monte Calm Group SRL sunt asociați tot Mihai Cures, dar și Sistem Consum SRL (aceasta din urmă fiind deținută mai nou tot de Mihai Cures), fiecare cu câte 50% din părțile sociale. Monte Calm Group a fost deținută de Radu Chifa, în timp ce Sistem Consum SRL a avut doi asociați, pe același Radu Chifa, dar și pe Cozma Plăian, iar acum ambele sunt și ele în insolvență.

O sumă foarte mare de bani, respectiv circa 1,8 milioane lei, are de recuperat și o firmă din București cu capital bulgăresc, Euro Games Technology Romania SRL. Printre creditori se numără însuși Radu Chifa, cu peste 100.000 lei.

De insolvența Monte Calm Play alias Sistem Consum extra se ocupă administratorul judiciar Vasile Urs, care a tras cât a putut de mult de timp în acest dosar. Instanța a admis intrarea în insolvență pe 20 septembrie 2017, iar 30 de zile mai târziu, adică până pe 25 noiembrie administratorul judeiciar trebuia să publice tabelul preliminar al creanțelor. Acesta a apărut abia la jumătatea lunii martie anul acesta.

Potrivit supervizor.ro, în tabelul preliminar sunt înscrişi şi “câştigători” de la Bingo Uniplay Show, dar numărul acestora este mult mai mic faţă de cel real: sutele sau chiar miile de persoane care au avut “linie” sau “bingo” la ultimele partide nu şi-au mai primit banii, dar nu s-au înscris la masa credală pentru că taxa de timbru (200 lei) depăşea valoarea premiului. La aceştia se adaugă sute de alte persoane care au fost declarate câştigătoare (de premii mai mici) şi nu au mai văzut nici un ban – doar la ultima ediție au fost 149.

Odată cu termenul care a avut loc în instanță pe 21 martie, mai notează sursa citată, administratorul judiciar a publicat primul convocator al Adunării creditorilor, programată pe data de 17 aprilie 2018, ora 14:00, la sediul debitoarei, cu toate că aceasta a fost anunțată în BPI pentru 27 decembrie 2017. Atunci, creditorii vor vota confirmarea/infirmarea lui Vasile Urs în funcţia de administrator judiciar, onorariul pretins de acesta fiind de 2.500 lei/lună şi 5% din valoarea creanţelor plătite catre creditori.

Conform convocatorului, punctul 4 pe ordinea de zi a Adunării Creditorilor este “prezentarea raportului prevăzut de art.97 din Legea nr. 85/2014 (privind cauzele insolvenţei – n.r.) şi aprobarea propunerii de intrare a debitoarei în procedura falimentului“.

Ţinând cont de valoarea activelor şi de structura masei credale, doar foştii salariaţi ar putea să recupereze o mică parte din banii cuveniţi în urma valorificării patrimoniului Sistem Consum Extra SRL.

Totodată, pe 7 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost înregistrat un dosar în care AdministrațiaJudețeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud solicită înlocuirea administratorul judiciar. Un prim termen a avut loc pe data de 7 martie, următorul fiind stabilit pe 4 aprilie, adică mâine.

Comentarii

Chifa

21.08.2018 12:40
A pus administrator un șofer de al lor, MIHAI CURES, este șoferul lui Chifa si al familiei lui. Este un om fara scoala,fara prea mare intelect, fara familie , fiind câinele lui credincios. Acest individ, Radu Chifa, a distrus mi de oameni, de familii,prin salarii neonorate și câștiguri false. Se stie faptul că nu are bani pentru a sustine o afacere, s-a împrumutat și tot ce a facut a facut din împrumuturi. Toti banii încasati din bilete erau ai lui. Salariile nu le-a dat, si vorbim de mi de agenți stradali și din săli de joc + câștigătorii de la Uniplay + datorii la furnizori/spații închiriate. Acest individ care face aceleasi afaceri de peste 20 ani,nu poate avea justificare ca nu a mers ceva. Fiindcă bani s-au făcut. Acest individ,împreună cu Cozma Plaian au facut aceeași mișcare ca si cu Bingo Metropolis. CHIFA RADU nu apare pe nici un act în Uniplay(MonteCalm), tocmai ca sa scape, A pus diverse persoane,administratori,precum acel sofer, plus un altul Ciprian la bucuresti, care nu aveau nici o legatura, ci doar sa raspunda penal pentru faptele de evaziune ale lui ChifA. Va rog cercetați acest individ, fiindcă din cauza lui a fost închis și Bingo Metropolis,din cauza lui s-au distrus vieti si cu siguranta, nu se va mai recupera nici un ban niciodata, nici de la Bingo Metropolis,nici Uniplay

Adauga comentariu