S-a râcâit din nou o bubă: Colibița! (gânduri de la coada lacului)

Stațiunea de interes local Colibița, sau „marea de la munte” – denumire dată chiar de călău, este într-adevăr una de interes, dar nu neapărat strict local. Ce se întâmplă acolo știe toată lumea, adică turism, mai mult sau mai puțin legal. Ceea ce NU se întâmplă acolo, la fel, știe toată lumea, doar că vorbește șoptit, la nivelul luciului apei, care acum scade și tot scade, iar șoaptele ies câte una din nisip, precum țevile. Și cad pontoanele...

Toată tevatura din ultimele zile, cea cu dejecțiile prin țevi ieșite de sub apele în scădere, a fost contracarată de autorități și transformată în fake news. Punctual vorbind, așa a și fost, căci țevile portocalii care au făcut înconjurul României în doar câteva ore erau niște simple tuburi pregătite pentru o lucrare mai amplă, programată după topirea zăpezilor, tuburi destinate unui circuit de drenaj al apelor pluviale.

Semnalul de alarmă însă a fost unul real, neoficial, un semnal provenit tot din zona lacului. Unul dintre reprezentanții corpului de control trimis la fața locului a declarat că „ne-am speriat la aflarea veștii referitoare la deversarea de dejecții”, deși același personaj spunea că de trei ani fac controale și cunosc deja zona prea bine, iar problemele care au existat „nu mai sunt ce-au fost”. Fiind așa siguri pe ei, de ce „s-au speriat”?

Un mare semn de întrebare este cel referitor la scoaterea țevilor „incriminate” din pământ, motivarea fiind o frică a unui feedback negativ în ceea ce privește businessul în sine, cel de atragere al turiștilor. Asta fiind o declarație a proprietarului respectiv, care utlerior, într-un cerc extrem de restrâns, s-a transformat din inițiativă proprie în „rugăminte” venită din partea altora.

Probabil că acele țevi, dacă rămâneau pe poziție și corpul de control le găsea exact ca în materialul filmat, prelevând probe reale de acolo, s-ar fi demonstrat cu cărțile pe față că nu se pune problema unor dejecții captate prin cine-știe ce sisteme prin pământ, lucrări efectuate eventual de scafandrii, sub apă, căci așa se vehiculează: că tevile care duc rahații în lac au ieșit la suprafață după retragerea apelor.

Problemele serioase, recunoscute cu jumătate de gură de unele autorități locale, se află însă la acele fose septice (pe care teoretic trebuie să le aibă oricare dintre posesorii de construcții din zonă, fie ei operatori economici sau simplii investitori privați) și supraplinul acestora! Unde curge acesta, câte astfel de fose sau cămine deversoare se află sau s-au aflat sub ape?

Aceleași autorități locale susțin faptul că de vreo 5-6 ani încoace există un regulament de urbanism pentru zona Colibița și că toate investițiile făcute în acest răstimp respectă aceste reglementări, în care sunt prinse și cerințele vis-a-vis de fosele septice. Dar care este situația construcțiilor edificate până la acel moment, când nu era impus printr-un regulament astfel de situații?

Câte proprietăți private există în zonă care nu desfășoară (legal) activități economice, turistice? Cum sunt controlate acestea, fiind cunoscut faptul că majoritatea proprietăților sunt bine îngrădite și nu există acces pe terenul respectiv, o altă problemă ridicată de foarte mult timp și rămasă fără răspuns? Aici apar adevăratele probleme, căci printre acei proprietari există o întreagă pleaidă de „personalități” influente, „necontrolabile”, ale căror proprietăți nu pot fi accesate de controale. Probabil să nu existe probleme acolo, dar cum să ști tu ca și corp de control dacă nu ai acces, sau „interdicție în zona hașurată”?!

Operatorii economici și-au asumat investițiile într-o zonă în care nu există aducțiune de apă-canal. Acum, tot ei trebuie să găsească soluții legale și eco-friendly în această problemă. În mod logic, aceștia nu s-ar juca cu legea, căci ei sunt cei mai vizați și călcați de controale, iar amenzile sunt foarte mari. Această problemă este în curs de rezolvare căci se lucrează deja la o astfel de aducțiune, dar mai este încă până la racordarea fiecăruia dintre proprietari la această rețea.

Aceiași operatori economici susțin faptul că atât golirea lacului pentru efectuarea lucrărilor de reparații la baraj, cât mai ales știrea negativă despre posibila „bombă ecologică” de la Colibița, le-au adus deservicii de imagine și au pierdut clienți. Tot ei, însă, se mănâncă între ei precum răpitorii din lacul cu pricina.

De arătat cu degetul se arată în continuare și nu este exclus ca toate aceste povești urât mirositoare să apară și pe acest fond, deși în mod oficial nu se recunoaște acest lucru, toți vor ca imanginea zonei să nu fie afectată.

Activiștii din zona ecologică pun presiune mare atât în zona proiectului care prevede golirea lacului și apoi amenajarea unui curs de apă în aval de baraj, cât mai ales pe aceste mici dar dese ieșiri în decor. Deunăzi, un senator cu veleități de păsărică somnoroasă prin parlament, dar și cu un ochi deschis în zona investițională, a ridicat aceeași problemă pe care atât ecologiștii cât și unii dintre investitorii de la marginea lacului au sesizat-o, respectiv lucrările mult trâmbițate legate de reparațiile barajului și amenajarea cursului râului Bistrița Ardeleană în aval de baraj.

Aceste voci susțin faptul că există o posibilitate uriașă de sifonare a banului public în cadrul acestui proiect. Barajul a fost făcut în 1977 ca fiind indestructibil (ceea ce, desigur, este o exagerare), că volumul maxim de apă din acumulare este inferior volumului de piatră din baraj și că astfel nu există riscuri. De asemenea, tot aceștia susțin faptul că acele lucrări de reparație se pot efectua fără golirea lacului, dar mai ales faptul că nu este necesară investiția în amenajarea cursului râului în aval de baraj, acolo fiind o sursă foarte mare de sifonare de bani (aproximativ 40 de milioane de euro), bani ce vor fi îngropați în betoane „conforme” (vezi cazul barajelor deversoare de la Târlișua).

Aceleași voci uită să precizeze ce se întâmplă cu apele uzate, menajere, din gospodăriile aflate în zona lacului, unde se duc detergenții folosiți în aceste gospodării, câte captări de apă menajeră direct din lac există și câte dintre acestea sunt contorizate.

Prefectura a tras o concluzie preliminară în urma controlului de miercuri, 6 martie, iar aceasta începea cu „vestea bună”. Când se începe o afirmație cu aceste cuvinte, te aștepți să urmeze și „vestea rea”. Binențeles că nu există. Și nici nu va exista! Punem pariu că rezultatele de laborator ale probelor prelevate în urma controlului NU vor fi comunicate începând cu sintagma „vestea rea”?!

Buba râcâită scoate la iveală nu numai țevi, precum o face apa în retragere, ci multe alte semne de întrebare. Dinspre luciul apei care se tot micșorează se aud voci în noapte ce cântă Corul Robilor. Unii aud doar Zâna Lacului, alții văd deja capul monstrului din Loch Ness. Dar cel mai tare se aude murmurul banilor, al celor deja îngropați, al celor care vor sa vină...

Adauga comentariu