S-a găsit o soluție pentru accesul persoanelor cu handicap în Palatul Administrativ, în urma sesizării făcute de stiridebistrita.ro

În urmă cu două zile, stiridebistrita.ro publica un material în care se demonstra faptul că persoanele cu handicap nu au acces în clădirea care adăpostește mai multe instituții de interes public, printre care Consiliul Județean, Prefectura și chiar Protecția Consumatorului.

Citește și Palatul Administrativ, interzis persoanelor cu handicap: rampele de acces au fost desființate de aproape 5 luni, în schimb există lift pentru ștăbime, să poată plimba o hârtie de la etajul 3 la parter!

Fostele rampe de acces au fost desființate în urmă cu aproape 5 luni, atunci când s-a început „schimbarea la față” a clădirii Palatului Administrativ. Accesul pentru persoanele cu handicap a fost prevăzut teoretic prin spatele clădirii, acolo unde s-a instalat un lift, dar practic s-a omis rampa, fiind vorba doar de niște scări care duc către parterul clădirii.

Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica, instituția, care administrează întreaga clădire, are în vedere prinderea în proiect a unei rampe de acces, sau chiar două, în funcție de oportunitate, dar asta doar undeva pe la începutul lunii octombrie, timp în care accesul persoanelor cu handicat este efectiv interzis.

În urma materialului publicat de stiridebistrita.ro s-a grăbit mersul lucrurilor și s-a identificat o variantă temporară pentru accesul în clădire a persoanelor cu handicap. Este vorba de două traverse metalice postate pe scările de la intrarea din spate, din apropierea liftului. Improvizația va rămâne până la identificarea și construirea soluțiilor definitive referitoare la rampele de acces, cel mai probabil acestea fiind definitivate în această toamnă.

Adauga comentariu