Robert Sighiartău, secretar general PNL: „Domnul Dragnea ar trebui să demisioneze din funcțiile pe care le deține în stat!”. Vezi ce spune și Ionuț Simionca, deputat PMP

Secretarul general al Partidului Național Liberal, bistrițeanul Robert Sighiartău a făcut o declarație „la cald” pentru stiridebistrita.ro legată de condamnarea în primă instanță a președintelui social-democrat Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu:

Ce-ar mai fi de spus... Domnul președinte al PSD care este și președintele Camerei Deputaților, trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le deține în stat. Așa este normal într-un stat democratic, într-un stat care se respectă și își respectă cetățenii, ar trebui să demisioneze!

Legat de „freamătul” din interiorul Partidului Social Democrat, deputatul bistrițean nu se avântă în declarații sau presupuneri capitale, acesta considerând că până la un verdict final în cazul condamnării lui Dragnea, PSD rămâne încă sub influența directă a actualului lider:

Am observat că în ultimul timp acest partid, PSD, a fost confiscat de Liviu Dragnea și nu mă aștept la mari rebeliuni sau dizidențe în interiorul partidului. Nu știm ce se va întâmpla, vom vedea dacă sunt câțiva oameni în PSD care să-și dea seama că într-adevăr inclusiv viitorul partidului lor este incert”.

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, reiterează cele spuse de Sighiartău, acesta aflând de sentința ICCJ chiar de la reporterul stiridebistrita.ro:

Nu am știut de sentință, acum aflu de la dumneavoastră. Eu cred că justiția are un rol bine definit, acela de a face dreptate. Dacă judecătorii au dat această sentință, cu siguranță e argumentată și s-a decis în consecință. Fiecare trebuie să fie responsabil pentru ceea ce face, indiferent de poziția lui în societate. Noi asta ne dorim, o justiție independentă și echidistantă, legea să fie aplicată pentru toată lumea. Ai greșit, plătești, iar dacă nu ești vinovat, să fi achitat!”.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat de ICCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare de un complet de trei judecători, proporția fiind de 2 la 1 în favoarea sentinței. Liviu Dragnea poate face apel în decurs de 10 zile de la publicarea motivației, un eventual recurs fiind judecat de un complet format din 5 judecători, cel mai mare complet de judecată din sistemul juridic românesc.

 

Adauga comentariu