Reținere cu cântec a unui personaj local: Paul „Jack”, acuzat de amenințări cu violențe, condus cu duba la sediul Poliției

Ore bune au durat audierile în cazul unei acuzații de amenințare cu violențe din partea unui om de afaceri, o faptă reprobabilă, dar cu măsuri foarte drastic aplicate față de învinuit. Este vorba de un  personaj celebru al urbei care a amenințat un alt om de afaceri și care a ajuns pentru cel puțin 24 de ore în arestul IPJ.

În fapt, Paul Pop, cunoscut ca „Jack” sau „Jackie”, posesorul unei ferme de cai și al unei pensiuni argoturistice de la ieșirea din Bistrița, ar fi amenințat cu violențe un alt om de faceri chiar în magazinul acestuia.

Conform timponline.ro, scandalul ar fi început de la o motocoasă care nu ar fi fost bine ascuțită, fapt pentru care Paul „Jack” ar fi avut anumite plângeri, iar discuția purtată cu un reprezentant al Magazinului Fermierul ar fi degenerat. Astfel, Paul „Jack” a fost audiat și mai apoi reținut pentru 24 de ore:

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale  au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un bărbat de 48 de ani, din Livezile, cercetat pentru amenințare. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în cursul acestei zile, cel în cauză l-ar fi amenințat cu acte de violență pe un bărbat de 36 de ani, în incinta unui magazin din Bistrița, pe care acesta din urmă îl deține. În continuare polițiștii efectuează cercetări, iar bărbatul în cauză va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă” – se arată în comunicatul IPJ BN.

Captura foto - bistriteanul.ro

Fapta este cu siguranță una reprobabilă, însă măsurile luate de procurori și polițiști sunt cel puțin ciudate, având în vedere faptul că pentru alte fapte de acest gen nu au fost dispuse asemenea măsuri. Sunt multe cazuri de amenințări în care cercetarea se face fără reținerea învinuitului. Se pare că în acest caz este vorba de mult mai mult decât o „simplă” amenințare.

Un caz de amenințate cu violețe a fost semnalat de stiridebistrita.ro de curând, fiind vorba de un administrator al unui grup de facebook și al unui ziar online din Beclean, acesta fiind amenințat de un alt cetățean pentru că a postat imagini cu coșuri de gunoi suprapline din gara Beclean, dar care nu s-a lăsat cu rețineri spectaculoase.

L.E.:

Bărbatul care a sesizat faptul că a fost amenințat și-a retras plângerea, motiv pentru care bărbatul din Livezile a fost pus în libertate.

În cauză urmează a fi propusă  o soluție legală prin unitatea de parchet competenta.

 

sursa foto titlu - timponline.ro

Adauga comentariu