Războiul orgoliilor continuă la Sîngeorz-Băi: Ogâgău și Suciu din nou în clinciuri! Lolek și Bolek în episodul „Hai tu la mine, ba hai tu la mine!”

Cele două personaje veșnic antagonice, primarul orașului-stațiune Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău și vicepremierul României, Daniel Suciu, au mai turnat un episod din desenele animate „Grădinița orgoliilor”, vineri, 24 mai, mărul discordiei fiind legat de locația unde trebuia să se semneze contractele de finanțare ale unor proiecte de investiții.

Traian Ogâgău susține că l-a invitat pe Daniel Suciu la Primărie, considerănd că acolo este cel mai indicat loc unde trebuie semnate astfel de documente, ora aleasă de comun acord fiind 14:30. În acest sens, primarul a emis și o invitație presei.

Daniel Suciu a ales altă locație, Casa de Cultură din localitate, acolo unde încap mai mulți invitați decât cei cinci „aprobați” de Ogâgău. Și ora diferă în cazul vicepremierului, acesta optând pentru 15:00. Și acesta a invitat jurnaliștii.

Ei bine, Ogâgău a rămas la Primărie în așteptarea vicepremierului și a celor maxim 5 invitați ai acestuia, iar Suciu s-a dus la Casa de Cultură împreună cu suita, și el în așteptarea primarului. Exact ca la grădi, sau ca la cascadorii plânsului, căci la pozițiile celor doi și mai ales la vârstele acestora, nu mai este nimic de râs.

Daniel Suciu a semnat contractele respective în prezența colegilor de partid, unii chiar și de Guvern, dar și în fața unui public dornic de aplauze, beneficiar al investițiilor a căror finanțare s-a semnat. Apoi a urmat un alai rural către Primărie, cu docomentele pregătite pentru a fi semnate de cealaltă parte.

Ogâgău i-a așteptat, conform fotografiilor, în pridvor pe oaspeți, dar fără pită și sare, evident fără covor/carpetă/covertură roșie. Primarul a semnat actele în propriul birou, finanțările sunt rezolvate, toată lumea e liniștită.

Daniel Suciu recunoaște (printre rânduri) într-o postare pe facebook faptul că există orgolii, dar de care, cel puțin el, s-a săturat:

„Fiecare cum știe și cu orgoliul său. Eu nu mai am răbdare pentru prostii. Și asta au aflat și sutele de sângeorzeni care mi-au fost azi alături”.

Morală: Nu avem, dar sperăm că toată lumea este fericită acum în Sîngeorz-Băi!

Adauga comentariu