RĂZBOI TOTAL ÎN PNL: Rareș Bogdan îi cere demisia lui Ludovic Orban. ”I s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și unul dintre apropiații președintelui Klaus Iohannis, a anunțat astăzi că îl susține pe premierul Florin Cîțu la șefia PNL și l-a criticat dur pe Ludovic Orban. Rareș Bogdan i-a cerut demisia lui Orban de la șefia PNL într-un interviu pentru Aleph News și a spus că ar fi trebuit să-i ceară demisia imediat după alegeri. El este de părere că Orban nu trebuia să demisioneze din funcția de premier, ci din cea de președinte de partid.

„Regret că a doua zi dimineața, după alegerile parlamentare, nu am ieșit cu Robert Sighiartău, cu Florin și ceilalți să cerem deimisia președintelui PNL pentru că a dus partidul la pierderea alegerilor. El nu avea de ce să demisioneze din poziția de prim-ministru, trebuia să-și dea demisia din poziția de președinte de partid. E primul președinte de partid din ultimii 30 de ani, care a pierdut alegerile și care a rămas în funcție, ceea ce este anormal. Și puteam să ne dăm noi ca exemplu demisia ca să-l obligăm și pe el. Nu am făcut asta, tot așa, ca să nu destabilizăm partidul înaintea negocierilor de formare a coaliției. Dar în momentul în care un premier și un președinte de partid îți obține în locul în care candidează 21%, atât a luat PNL la București, e o problemă și ea trebuie rezolvată. Partidul ăsta trebuie să aibă viitor, nu numai trecut și prezent”, a spus Rareș Bogdan la Aleph News.

”Nu am candidat la parlamentare pentru că nu am fost invitat. Ludovic Orban a încercat să mă izoleze imediat după europarlamentare. Eu am stat, am stat, am văzut că nu apar pe pagina oficială partidului, că sunt ocolit și nu am zis nimic. Mai bine ziceam pentru că au fost organizații care m-au invitat în nume personal, dar intram în conflict cu Ludovic Orban dacă aș fi acceptat. Dar cel mai important era să-l duci pe Rareș Bogdan și pe Robert Sighiartău, să-i responsabilizezi, nu știu dacă veneam eu, dar ridicam lista la diaspora. (…) Partidul nu a făcut nicio analiză. Președintele partidului trebuia să-și dea demisia, să-și depună mandatul” - a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan despre Ludovic Orban: ”I s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge”

„Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. La toți li se pare că fără ei universul nu mai funcționează, că sunt mesianici pentru România și pentru omenire și niciunul cu excepția lui Emil Boc, restul sau stricat la cap. Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate. Să ne înțelegem. El nu e un om rău. El e un premier care a fost bun într-o perioadă înfiorătoare pentru România. Eu îi contest modul în care a condus și modul în care a fost discreționar în decizii. El nu a consultat partidul când a vorbit despre un ministru. A venit cu o listă pe care a supus-o votului”, a declarat Rareș Bogdan la Aleph News, în emisiunea lui Ion Cristoiu.

Comentarii

cititor

19.01.2021 11:07

Pai n-are chelie ca m'atale... no ce sa-i faci !

Adauga comentariu