Radu Moldovan și restul lumii... politice. Declarații politice subțiri, de vară, la început de toamnă! Nimic concret, doar o bifă. Pană și Suciu îl surclasează la acest capitol

În vremea când USR-ul umblă cu măști chirurgicale prin parlament, cioloșiștii se screm să-și nască un partid, fără forceps, când Pană face față cu zâmbete atacurilor paramilitare și a propriei boli, iar Dani Suciu își scoate capul-ghiocel dintr-o funcție reconfirmată, o persoană este calmă, echilibrată și administrativă, sătulă „cinci metri deasupra capului” de circoteci iohanniste, haștagiste, porcine sau diasporene.

Este vorba de tătucul județului Bistrița-Năsăud, înregimentat politic, nu-i așa, în marele partid social și democrat. Este omul căruia nu-i pasă de clinciurile dano-firene, de jocurile justițiare ale unor toaderi, de erorile de tehnoredactare ale manualelor școlare, sau chiar de umilințele dănciliene, interne sau externe.

Este un președinte de consiliu județean, om pus pe treabă administrativă, îngijorat doar de poziția județului în topul absorbțiilor fondurilor în infrastructura rurală, cu aplecări către social, sportiv și mai ales religios, căci acolo se va regăsi mântuirea eternă.

Din punct de vedere politic, personajul respectiv se declară abstinent. Foarte tare, deși incorect. Și ipocrit, căci poziția politică l-a adus acolo unde reușește să-și pună în aplicare planurile administrative și nu invers. Poziție dobândită din fruntea unui partid și nu din prisma unui independent politic. Ascensiunea sa a fost făcută cu ajutorul unui accelerator de particule politice dispersate mai apoi ca o dâră de muștar pe costumele lui Năstase, Geoană sau Ponta.

Acum agită un tub de ketchup pe lângă cămașa albă a lui Dragnea, dar nu o face vizibil, cum nici nu stă cu șervețelul deasupra frunții plină de sudori a aceluiași personaj. Flexează mult, ca un boxer non-combat în ring. Nu face declarații, nu are nici o poziție despre niciun eveniment costumat în fracul politic. Mai are câte o ieșire forțată, de ochii lumii, aproape nervos, mimând un scrâșnet printre dinți. Bine, nimic concret, doar câteva săgeți de plastilină îndreptate către ținte neutre lui și zonei sale de confort.

Asta nu înseamnă că stă liniștit în banca sa, relaxat politic. Are o gentuță pregătită. Probabil un Samsonite, că e de calitate. Simte o implozie și vrea să fie pregătit cu două minute înainte de cutremur, iar replicile acestuia să-l prindă la adăpost. A mai fost în situație, știe procedura. Va simți momentul precum câinele lui Toma Caragiu care și-a salvat stăpâna, dar nu și stăpânul. Stăpâna este clar poziția, iar stăpânul are musteață.

Bătălia lui e mai presus de interesele promiscue ale partidului, căci diriguirea unui județ este esențială, indiferent cine conduce un anume partid susținător. Iar dacă domnia sa peste Bistrița-Năsăud a devenit aproape irefutabilă, un singur moment îl mai desparte de deplinătate: Primăria Bistrița – punctul terminus din economia unei dictaturi locale desăvârșite!

Nu infirmă și nici nu confirmă cu tărie intenția de a prinde acest punct de greutate, dar e de la sine înțeles că acesta este pasul final. Nu-și perimite să piardă bastionul crucial cu un iepuraș penibil aruncat într-o luptă vizuală, chiar dacă de unul singur. Timpul ce se va scurge către 2020 este unul greu de suportat într-o agitație politică națională, iar un pas greșit poate duce la o catastrofă în planul marketizat până acum la virgulă.

După cum arată scena politică atât națională, dar mai ales cea locală, Bistrița va fi cucerită, căci personajul respectiv s-a călit politic, joacă prudent în interiorul propriului partid, acolo fiind singura problemă existențială. Opoziție nu există, cel puțin la ora actuală, iar valul nemulțumirilor sociale locale este asemănător unei furtuni într-un pahar cu apă călâie.

 

 

Foto (de) arhivă

Adauga comentariu