PSD, USR-Plus, PMP și PNL au anunțat suspendarea campaniei electorale după drama de la Piatra Neamț

Primii care au ieșit public și au anunțat că suspendă acțiunile și evenimentele electorale au fost cei din PSD prin vocea președintelui Marcel Ciolacu: ” În acest moment, prioritar este ca supraviețuitorii tragediei de la Piatra Neamț să aibă parte de îngrijiri medicale. Sunt în contact permanent cu autoritățile județene și știu că s-au găsit soluții pentru ca activitatea medicală să continue în siguranță la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar secția ATI distrusă în incendiu să fie refăcută în regim de urgență. Am discutat cu toți colegii mei și am decis suspendarea oricărei acțiuni de campanie electorală din respect pentru această imensă tragedie. Toți decidenții politici au obligația, în acest moment, să se ocupe exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri”

De asemenea, Ludovic Orban a anunţat că va fi amânat evenimentul de lansare a programului de guvernare „Dezvoltăm România”, care trebuia să se desfăşoare luni de la ora 18.00. Liderul PNL a adăugat că a transmis tuturor colegilor liberali să oprească acţiunile din campania electorală, din respect pentru victimele din incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ şi pentru familiile acestora.

Şi Alianţa USR-PLUS a suspendat acţiunile de campanie duminică, la fel şi PSD. PMP a reprogramat evenimentul şi anume declaraţiile de presă ale candidaţilor partidului în Diaspora la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

 

Doisprezece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite. Doctorul a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

Adauga comentariu