PRUNDU BÂRGĂULUI: Primarul Doru Crișan vrea să picheteze sediul ISJ după schimbarea politică a directorului Liceului ”Radu Petrescu”

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan a reacționat cu vehemență la informația că, managerul și directorul Liceului Teoretic ”Radu Petrescu”, profesoara Constanța Neuc a fost înlocuită din funcție de profesorul Iuliu Ușeriu, membru USR-Plus. Edilul cin Prundu Bârgăului spune că, este rușinos ca acest lucru să se facă , ”noaptea ca hoții” și fără o informare oficială a administrațiilor locale, cele care asigură din punct de vedere financiar, buna funcționare a școlilor din raza de competență.

De asemenea, Doru Crișan ne-a confirmat faptul că, este decis să meargă la Bistrița pentru a protesta în fața Inspectoratului Școlar Județean față de această nedreptate și ilegalitate.

DORU CRIȘAN:

” Funcțional, instituțiile de învățământ din România, sunt conectate ombilical, se află în relație simbiotică cu administrațiile locale, dat fiind faptul că acestea din urmă asigura finanțarea pentru bună funcționare a școlilor din raza de competență.

Mi se pare rușinos faptul că, aflăm la modul neoficial, din presă („pe surse”), faptul că liderul unei importante instituții din comună a fost înlocuit!

Mi se pare rușinos faptul că, cu toate că și-a dovedit capacitățile manageriale cu vârf și îndesat (a se vedea rezultatele obținute pe segmentul învățământ cât și pentru dezvoltarea capacităților fizice de organizare și funcționare), directorul Liceului din Prundu Bârgăului a fost schimbat din funcție, pe considerente politice și nu manageriale, funcționale, fără a se ține cont de faptul că, la ora actuală, sunt în derulare proiecte deosebit de importante pentru creșterea condițiilor actului didactic, a confortului elevilor precum și a siguranței acestora. Pentru că am văzut și probat cu toții competențele domnișoarei director Neuc Constanța, vă invit în acest moment, să ne arătăm susținerea față de dânsa! Vă mulțumesc!

 

Reamintim că:

Un număr de 59 directori și 17 directori adjuncți și-au încheiat vineri mandatele de management educațional. Tot astăzi în cadrul primei ședințe a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar General, au fost făcute primele comunicări și discuții care vizează menţinerea sau schimbarea din funcţie a directorilor cărora le expiră mandatul.

 

Fără a exista o comunicare oficială din partea ISJ BN, faptul a fost făcut public de fostul ”general”, Camelia Tabără, acum vicepreședinte al Consiliului Județean, ea postând pe FB următorul text:  „După 4 ani, astăzi, 59 directori și 17 directori adjuncți își incheie mandatele de management educațional. Sunt mandate câștigate în urma unui concurs ’’în vitrină’’ fiind provocați la acea vreme să construiască un proiect ambițios pentru dezvoltarea școlii lor iar ulterior să-l implementeze. Satisfacția lucrurilor împlinite e ceea ce rămâne la ceas de bilanț și pentru că o bună bucată de vreme am lucrat împreună simt nevoia să vă felicit că ați condus un ’’4×4’’ ca adevărații PROFesioniști

Adauga comentariu