Protest cu prefect pe post de „invitat”: Ovidiu Frenț este chemat în fața clădirii unde prestează pentru a media un dialog! Un dialog inutil, protest fără nici măcar o miză locală!

Unul dintre participanții bistrițeni la protestul din 10 august 2018, cunoscut ca „mitingul diasporei”, organizează luni, 10 septembrie, la o lună după „gazările” de la București, un protest la care și-au anunțat disponibilitatea virtuală peste 100 de bistrițeni.

Susținem Parchetul și DNA-ul contra PSD-ALDE care ne-au GAZAT” – este denumirea evenimentului creat pe facebook de profesorul Florin Ioan Bojor care, împreună cu Adrian Dorin Panți, Tiberius Cămăraș și Vasile Man au semnat și o „invitație” adresată prefectului de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, solicitându-i acestuia prezența pentru a media un dialog între protestatari și Guvernul României, al cărui reprezentant în teritoriu este chiar domnia sa.

În calitatea dumneavoastră de revoluţionar împotriva comunismului la Revoluţia din 1989 avem certitudinea că veţi participa la dialogul civilizat, democratic şi paşnic care va avea loc între dumneavoastră ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu şi protestatarii din societatea civilă bistriţeană” – a menționat Florin Bojor pe pagina sa de facebook.

Acest miting al bistrițenilor vine în virtutea inerției reprezentată de valul de „simpatizanți” ai procurorului general al României – Augustin Lazăr – aflat într-un conflict deschis cu ministrul justiției Tudorel Toader.

Având în vedere apele învolburate din această perioadă, orice dizidență sau opoziție făcută guvernului sau lui Dragnea se transformă în susținere rezistacă. Nu ar fi exclus să vedem un miting de susținere al primarului general al capitalei, Gabriela Firea, personaj important din PSD care a pornit o mică răscoală în interiorul partidului.

Faptul că se protestează nu este rău, din contră, este bine-venit într-o societate sănătoasă. Motivele pentru care se organizează aceste proteste sunt însă trase de păr. A protesta pentru susținerea unor instituții ca Parchetul și DNA sunt doar niște motive puerile pentru a striga împotriva unui partid (hai două).

Faptul că de la Bistrița la Cluj-Napoca, pe o distanță de 120 kilometri se face mai mult de trei ore cu mașina, nu deranjează pe nimeni. Aglomerația rutieră pe această rută nu constituie motiv de protest, drumul respectiv e bun, sunt câte patru benzi pe sens, nu se stă în cozi interminabile pe la Beclean, Dej sau la intrarea pe centura Clujului.

Faptul că în Bistrița s-a asfaltat un pasaj de 15 metri, iar turnarea unul covor asfaltic pe strada Colibiței este moment de aplauze și închinări în fața unui papagal politic ca viceprimarul Cristian Niculae, stradă ce nu a intrat la capitolul priorități de peste 25 de ani, acestea nu constituie motiv de protest.

Cheltuirea intenționată și dedicată a 600.000 de euro pentru a muta câteva linii de medie și înaltă tensiune în vederea construirii unui sens giratoriu acolo unde vrea mușchiul lui Crețu, bani luați tot din buzunarele bistrițenilor, nu are cum să constituie motiv de protest!

Multitudinea de evenimente „sociale” în care se oferă circ moca bistrițenilor timp de 10 zile cu bani din bugetul local, la concurență cu spectacole folclorice fără număr, fără feedback și fără absolut nicio noimă, la fel, nu constituie motiv de proteste.

Alocația copiilor instituționalizați menținută la 16 lei/zi/copil și canalizarea tuturor eforturilor către condițiile din penitenciare, precum și plata despăgubirilor către deținuții cu „plângeri”, la fel, nu sunt motive de proteste.

Continuarea investițiilor într-o pârtie de schi transformată într-un parc de distracții jenant, cu alocare de fonduri din bugetul local, sac fără fund al unor edili fără cap, de asemenea, nu este motiv de ieșit în stradă.

Exemplele ar putea continua, dar degeaba. Bistrițenii ies în stadă pentru susțiterea ideilor altora, pentru durerile altora, pentru orgoliul altora. O singură dată s-a organizat ceva strict local, dar s-a fâsâit foarte repede: „mineralizarea” centrului istoric. Atât!

În aceste condiții este impetuos necesar ca prefectul-revoluționar, Ovidiu Frenț, să iasă din nou în balconul din care protesta și el prin decembrie 89 și să medieze un dialog inutil, fără absolut nici o reverberație locală.

Comentarii

Balan Marius- e...

09.09.2018 10:37

Mineralizarea centrului istoric si actiunea cu pricina nu s-a fasait. Stam la colt si cand va trebui se va actiona in instanta. Avem vreme vreo 10 luni sa le punem in ordine.

Adauga comentariu