Protagoniștii “BLATUL satelor”. Recea, ECHIPA RUȘINII calificată la turneul regional de la Prundu Bârgăului. Doi jucători au jucat pe FALS în Cupa Satelor. Primarii PSD din Cicârlău și Recea au făcut “BLAT” la final

Echipa din Recea a câștigat locul I la Cupa Satelor în Maramureș, ediția 2018/2019, și va reprezenta județul la faza regională. În această etapă a competiției, județul Maramureș face parte din zona 8, alături de Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj, Bihor și Satu Mare. Meciurile se vor disputa în 20 aprilie, la Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud.

Din păcate, pentru prima ediție a Cupei Satelor, proiect al Federației Române de Fotbal care se derulează cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) a fost umbrită de acuzații dovedite de fals în ceea ce privește doi jucători de la câștigătoarea fazei pe județ, Recea.

Cupa Satelor este o competiție națională destinată copiilor născuți după 1 ianuarie 2006 (Under 13) din satele și comunele din România.

Și această competiție, care are rolul de a descoperi jucători talentați dintre cei neangrenați în alte competiții a scos la iveală mizeria de care este cuprinsă parcă întreaga noastră societate: șmecherii, falsuri, blaturi și interese politice. Cu alte cuvinte suntem neputincioși în fața corectitudinii și predispuși mereu la furt, minciună și înșelătorie.

Ziarul de Baia Mare vă prezintă acest caz în care toți factorii răspunzători să ia măsuri și nu le iau, au draptate și totuși sunt toți părtași la această jenantă fază a unei competiții câștigată incorect, prin fals. Sunt legați la mâini de regulamentul care încurajează escrocheria, lipsa fair-playului și furtul dar și de credințe politice și nepăsare. Protagoniștii? Antrenori, primari, reprezentanții AJF Maramureș și chiar celebrul fost arbitru, Cristi Balaj, președinte onorific al AJF maramureș, consilier al ministrului Tineretului și Sportului, proaspăt președinte al Agentiei Nationale Anti-Doping (ANAD).

Jucătoul care a calificat Recea, a jucat pe FALS

11 echipe, 60 de meciuri și circa 150 de copii implicați - așa s-a scris povestea primei ediții a Cupei Satelor în Maramureș, scrie site-ul oficial al AJF Maramureș.

Ce nu ză spune nimeni, vă spune Ziarul de Baia Mare, legat de murdara competiție încă de la prima ediție.

Cicârlău, Recea și Ocna Șugatag sunt echipele care s-au calificat la turneul final al Cupei Satelor în Maramureș. Turneul a avut loc duminică, 17 martie, pe terenul din sat Săsar. S-au înregistrat următoarele rezultate: Ocna Șugatag - Recea 0-5, Cicârlău - Ocna Șugatag 1-0 iar în finală, Recea - Cicârlău 1-1.

Ca urmare a acestui rezultat s-a calificat în etapa regională, echipa din Recea, la golaveraj. Numai că golul echipei campioane a fost înscris de un jucător care nu avea drept de joc pentru că era mai mare cu un an decât prevede regulamentul, el fiind născut în anul 2005, competiția fiind destinată copiilor născuți cel târziu în anul 2006 și mai mici.

Este vorba de însuși căpitanul celor de la Recea, Paul Rusu, fiind și cel mai bun fotbalist al competiției în viziunea specialiștilor. Un alt contestat al competiției, care a jucat pe fals, este și colegul său de școală și de clasă, Florin Filip, născut de asemenea în anul 2005. (foto jos)

Contestația, făcută după TERMENUL absurd al regulamentului. FALSUL rămâne

Aceste aspecte au fost semnalate de către antrenorul adversarilor, Cristian Man de la Cicârlău (foto jos):

“Subsemnatul Man Cristian, conducător al echipei de fotbal din localitatea Cicârlău, participantă la turneul final al Cupei Satelor, vă aduc la cunoștință faptul că, în meciul susținut în data de 17 martie 2019, în sat Săsar, comuna Recea, echipa din Recea a folosit doi jucători născuți în 2005, lucru interzis de regulament, deoarece competiția este destinată copiilor născuți în anul 2006 și mai tineri.

Fiind o fază finală există filmări și poze cu participantele la acest turneu.

Cei doi copii se numes Rusu Paul și Filip Florin și sunt elevi ai școlii nr. 18 din Baia Mare.”

Interesant este și faptul că prof. Octavian Dragomir, dirigintele celor doi fotbaliști acuzați de substituire de jucători recunoaște că anul nașterii lor este cel din contestație și chiar există depuse la AJF Maramureș, carnetele lor de elevi, în acest caz și carnete de joc.

În fața contestatarilor și a organizatorilor a spus tot. Tot adevărul. Adică a confirmat faptul că cei doi au jucat pe fals. Pentru Ziarul de Baia Mare, dirigintele ne-a spus, ajuns la capătul puterilor:

“Nu mai vreau să comentez nimic. Am spus deja ce am avut de spus. S-au făcut presiuni prea mari asupra mea”.

Cum adică? Ce fel de presiuni? Vedeți unde se ajunge într-o competiție pentru copii? Și ne mai mirăm că la vârf se întâmplă lucruri și mai grave?

Organizatorii invocă faptul că cei de la Cicârlău au depus contestația după termenul prevăzut de regulament și nu s-a achitat taxa de contestație.

Regulamentul prevede că o astfel de contestație se poate depune, printre altele și după terminarea jocului, înainte de restituirea carnetelor de legitimare.

ANTRENORUL de la Recea, după fals, minciuni: “A fost verișorul său pe teren”

Ziarul de Baia Mare l-a contactat pe antrenorul falsei campioane Recea, Vasile Tyikody (foto jos, cu bască). După ce că a folosit doi jucători pe fals a considerat că mai poate presăra și câteva minciunele. Copiii care citesc aceste rânduri e bine să știe că în acest caz trebuie să facă ce zice profesorul dar să nu facă ce face acesta. Întrebat dacă se simte bine și împlinit că a obținut o calificare nemeritată, folosind copiii ca pe o marfă proprie în dobândirea unei calificări rușinoase, omul a dat-o din colt în colt:

“Lăsați-mă domnule în pace că sunt la volan. Am răspuns doar să văd cine e. Nu a jucat căpitanul pe fals. E verișorul celui de care vorbiți. Am eu problemele mele. A murit tatăl meu”.

După ce a folosit jucători pe fals și a mințit, antrenorul de la Recea, ca un “mare bărbat” care se respectă, se folosește pentru a scăpa de rușinoasa faptă, de moartea tatălui său. Ce caracter infect! Când a introdus în teren copii nevinovați nu a avut nicio dilemă morală. Nici când a răspuns la telefon, fiind la volan, nu s-a gândit că nu respectă legea circulației pe drumurile publice în calitate de șofer.

Și faza cu verișorii gemeni e cea mai tare minciună pe care am auzit-o vreodată!

VIDEO. Președintele AJF, NESINCER sau SINCER cât i-a convenit

Zoltan Szekely, proapătul președinte al AJF Maramureș și-a început mandatul cu o pată neagră în CV-ul său la cârma instituției. Practic de prima ediție a Cupei Satelor se va lega pentru totdeauna și acuzația de substituire de jucători, dovedită dar fără niciun rezultat pe terenul de fotbal.

“Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință. Am convocat părțile la sediul nostru. Am convocat și copilul în cauză și l-am convocat și pe verișorul său, prin cei doi tați. Nu au venit niciunul. Mai mult, am fost acuzat că hărțuiesc copiii pe la școală, eu nefiind în unitatea de învățământ. Am fost presat de timp, să dau tabelele cu competitorii și numele câștigătoarei. Am făcut cupe, medalii, diplome, am dat mingi și am făcut festivitatea de premiere. Ne-am autosizat chiar dacă nu prevede regulamentul. Din punctul nostru de vedere, Recea este câștigătoarea Cupei Satelor în Maramureș”.

Să ne înțelegem. Avem două aspecte. Contestația care nu e în termen și falsul care nu dispare nici dacă nu s-ar fi făcut niciun fel de contestație. Mai mult, falsurile sunt cunoscute de către toți cei responsabili să facă din această competiție una corectă. Rezultatul? Falsa campioană merge mai departe. Falsul căpitan s-a fotografiat cu șefii AJF, cu primarii. Falșii campioni merg mai departe în competiție. Vor juca, se vor bucura de meciuri nemeritate, de aplauze pe care ar trebui să le primească alții. Poate vor fi din nou premiați pentru că reprezentanții lor sunt șmecheri și hoți. Bravo, domnilor profesori, antrenori, reprezentanți ai AJF și ai Feredației Române de Fotbal. Bravo domnule Cristi Balaj! Toți ne demonstrați că hoții primesc diplome, medalii, lauri. Așa să faceți și pe mai departe. Să creșteți generații de bandiți ca pe urmă să-i înjurați pe politicieni de corupție. Dar stați liniștiți, ajungem și la politicienii locali implicați în această mizerie.

Ce nu ne spune președintele Zoltan Szekely

Președintele AJF Maramureș a refuzat să ne arate carnetele celor doi jucărori, încercând să-i scoată din încurcătură. S-a crezut poate în continuare pe terenul de la Recea unde a răspuns parcă unor comenzi politice.

În al doilea rând ne-a mințit că doar din faza următoare, competiția e preluată, în calitate de organizator, de FRF, în condițiile în care pe site-ul oficial al AJF scrie clar că proiectul este al federației.

Apoi ne-a mințit că nu poate sesiza FRF dar a putut să se autosesizeze chiar dacă nu este regulamentar acest lucru. Nu în ultimul rând, Zoltan Szekely nu și-a amintit deloc despre Comisia de Disciplină  și Etică a FRF sau chair a AJF care poate da o soluție disciplinară în acest caz indiferent dacă există o sesizare sau nu.

Vă reamintim domnule președinte că aceste comisii de disciplină pot da soluții disciplinare în cazul neprezentării în fața membrilor săi, pentru substituire de jucători, conform regulamentului. Dacă nu-i puteți sancționa de ce i-ați mai chemat? Dacă veneau, ce făceați? Le mai dădeați o medalie pentru că v-au mai dus de nas încă o dată? Chiar nu vă e rușine? Nu ne răspundeți.

JUCĂTORII politici au pus partidul înaintea fotbalului

Colac peste pupăză și în cadrul acestei competiții au apărut jucătorii politici. Echipele sunt ale primăriilor locale. Totuși, Zoltan Szekely ne-a dezvăluit un amănunt deosebit de important vizavi de edilul din Cicârlău.

“Am vorbit cu primarul din Cicârlău să facă un memoriu și să anunțe și echipa din Recea și pe primarul de acolo. Nu l-a făcut. A spus să lăsăm lucrurile așa mai ales că este coleg de partid cu primarul din Recea”.

Ați înțeles. Ce copii, ce competiție, ce spirit sportiv? Tăiască partidul, trăiască PSD și reprezentanții săi. Cu alte cuvinte, primarul Sorin Lupșe de la Cicârlău, doar la primul mandat ca edil nu a vrut să-l supere pe dinozaurul de la Recea, Pavel Octavian, piesă importantă în PSD Maramureș dar și la nivelul primarilor din Liga Orașelor din România.

Referitor la toate acestea, primarul Sorin Lupșe de la Cicârlău nu ne-a răspuns nici la telefon nici la mesaj iar edilul din Recea nu mai răspunde semnatarului acestui material de multă vreme, ca urmare a criticilor adresate de-a lungul timpului. Dacă totuși se răzgândesc, Ziarul de Baia Mare le va oferi posibilitatea exprimării unui punct de vedere.

Cristi Balaj SE LAUDĂ cu reușitele cu care nu poate face NIMIC

Contactat telefonic de ziarul nostru, Cristi Balaj, președinte onorific al AJF Maramureș neagă faptul că s-au purtat discuții despre situația finalei dintre Recea și Cicârlău în prezența sa cu toate că Zoltan Szekely ne-a spus clar că ele au existat. Mai contează cine minte în această cascadă în care farsorii unei competiții au pătat-o faptic iremediabil?

Balaj s-a lăudat cu câte a făcut el în ultimii opt ani, cu câte amendamente bune a adus la regulament dar și cu amenzile pe care a reuțit să le introducă pentru astfel de abateri dar pe care nu le aplică nimeni.

“Nu știu despre ce vorbiți, nu am discutat nimic despre toate acestea. Noi vrem, prin această competiție să aducem copiii și tinerii din baruri pe terenul de sport. În Maramureș am reuțit să facem pentru prima dată ca toate contestațiile să fie plătite de cei care pierd tocmai să le facă. Am reușit ca și la Cupa Satelor să avem aceleași reguli, același regulament ca la competițiile celelalte. Amendăm falsul. Poate, acest caz, ne va face să ne gândim să propunem FRF schimbarea regulamentului. Este păcat că unii în loc să educe elevii, să-i învețe să fie corecți la începuturile lor în fotbal și în societate, îi învață să păcălească. Asta însemană că avem probleme și urăsc lucrul acesta”.

Domnule Balaj, dacă am crede în cuvinte aproape că am cădea pe spate pentru finalul declarației dumneavoastră. Numai că nu ați reușit nimic atâta timp cât sub patronajul FRF și al AJF dați medalii hoților și încurajați, prin reprezentarea pe mai departe, în competiție, a echipei care a câștigat prin fals, că munca adevăraților campioni să fie ignorată iar a șmecherilor, premiată.

Trebuie să înțelegeți că doar în comunism era apreciat volumul efortului și nu rezultatul său. Într-o societate normală este valabilă viceversa.

Dacă tot vreți să vă dați în stambă și să câștigați aprecierea celor cinstiți, propuneți modificarea regulamentului la modul simplu: în orice fază a oricărei competiții, în cazul în care rezultatul e viciat de substituirea unuia sau mai multor jucători, echipa care i-a folosit să fie scoasă din competiție și înlocuită cu cea dezavantajată. E prea simplu să fim corecți, da?

Întrebări de baraj: credeți că cei doi jucători acuzați că au jucat pe fals se vor prezenta la următorul meci? Noi credem că nu. Credeți că verișorul geamăn va merge în locul lui Paul Rusu? Noi credem că nu. Urmăriți aceste pronosticuri.

Echipa din Cicârlău, foto jos, a jucat în "minus" cu primarul Sorin Lupșe (penultimul din dreapta). Rușine, edilului!

(Va urma)

 

 

 

Adauga comentariu