Primul C.A.P. „remixat” în pericol de faliment! Pâinea de la Chiochiș refuzată de marii retaileri, dar și de unii beclenari. Ploconeala de la CJ n-a fost de bun augur

Începând din primăvara anului trecut, la Chiochiș funcționează prima cooperativă agricolă de producție post comunism, un CAP remixat după regulile de piață de tip capitalist. Vasile Silași, primarul liberal al comunei, a luat această inițiativă și a trecut la producția de pâine după o rețetă secretă ce nu conține amelioratori.

După prezentarea pordusului finit mai-marelui județului, Radu Moldovan, pâinea de la Chiochiș a dat de ghinioane: marii retaileri au refuzat comercializarea produsului, iar unii comercianți de prin Beclean, ajutați de concurența din panificație, aruncă la propriu pâinea lui Silași pe jos.

Nu credeam că această lume a panificaţiei să aibă atâte încrengături, atâtea interese, care mai de care, atât economice, cât şi politice. Din păcate, nu am reuşit să ne impunem, deşi, am avut foarte multe contacte cu retaileri din Bistriţa, am fost refuzaţi elegant. Nu există o dorinţă evidentă pentru a comercializa pâinea noastră” – se plânge Vasile Silași dând ca exemplu Kauflandul, lanțul de supermarketuri refuzând comercializarea produselor de panificație provenite de la „producători locali”.

În privinţa magazinelor din oraşul Beclean, situaţia este în felul următor: „Deşi a fost primită foarte bine, acum, unii patroni îmi spun că nu mai vor să vândă această pâine. La unul din magazine am avut o experienţă neplăcută cu unul din producători care ne-a aruncat pâinea pe jos”, a conchis primarul Silaşi. Acesta consideră pâinea făcută la Chiochiș supără caracatița din panificație deoarece este bună, sănătoasă și nu conține chimicale.

Având în vedere aceste aspecte, primarul va face un prim bilanț în această vară când se vor lua și deciziile privind funcționarea în continuare a brutăriei tradiționale sau închiderea acesteia, în funcție de rentabilitatea ei.

Retailerii din Bistrița, Kaufland, Lidl sau Selgros, au în ofertele lor produse de panificație locale, pe rafturile magazinelor regăsindu-se brutăriile Alces sau Ceracom, o brutărie din Beudiu și un punct de lucru din Sîngeorz-Băi, dar și un producător din județul Mureș. Ce-i drept, aceștia produc „industrializat”, cantitățile de pâine necesare în astfel de „combinații” fiind de peste o mie de bucăți, atât cât ar avea cooperativa „Zestrea” din Chiochiș capacitatea zilnică de producție.

Mai sunt și alți producători locali în domeniul panificației care nu beneficiază de desfacere în supermarketuri, cu sau fără capacități extinse de producție. Inclusiv producători locali tradiționali, cum ar fi cei din Teaca, Telciu sau chiar doamna Saveta Ban din Liviu Rebreanu. Tanti Saveta își vinde o parte din produse la târgul producătorilor locali ce se ține sâmbăta la Bistrița, lângă Biserica Evanghelică.

Pâinea cooperativei „Zestea” din Chiochiş este făcută după o reţetă tradiţională din zonă, care este secretă, pentru pâinea în cauză se folosesc doar ingrediente din sat, iar aditivii lipsesc. În brutărie se produc în jur de 1.000 de pâini pe zi. Primarul a creat până acum şapte locuri de muncă, urmând să fie în total zece localnici angajaţi. Pentru această pâine se foloseşte făină produsă la o moară din oraşul Beclean. O astfel de pâine costă 2,5 lei sau 6 lei (cea de aproape două kilograme).

LATE UPDATE: în urma publicării acestui material, compania KAUFLAND ROMANIA ne-a transmis un „drept la replică” pe care îl puteți citi AICI.

Adauga comentariu