Primarul Ioan Szabo se întoarce luni la primăria Șanț. Tribunalul Bistrița-Năsăud a anulat ordinul Instituției Prefectului care viza suspendarea acestuia

Informația ne-a fost confirmată chiar de Ioan Szabo în urmă cu puțin timp. Szabo ne-a mai spus că, de luni, se întoarce la muncă în primărie. Din cele spuse de Ioan Szabo, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea sa privind anularea ordinului prefectului județului, ordin care l-a suspendat din funcţia de primar pe  data de 20 ianuarie.

 

Despre ce este vorba?

 

În vara anului 2017, mai précis în iunie, primarul Ioan Szabo era declarat de ANI incompatibil pe un motiv cât se poate de pueril: Szabo făcea parte din consiliul de administrație al Școlii Enea Grapini din comuna Șanț. Incompatibilitatea i-a fost declarată în baza Legii 61 din 2003, edilul Șanțului fiind membru al repectivului CA în perioada 2012-2013.

Așa cum era normal, Ioan Szabo a contestat decizia ANI, doar că, pe rând, instanțele de judecată i-au respins ca nefondat recursul, dosarul ajungând la ÎCCJ, care, a confirmat decizia ANI din iunie 2017.

 

 

Reamintim faptul că, încă de la finele lunii decembrie 2019, juriștii Instituției Prefectului au  solicitat secretariatului comunei Şanț emitereaa unei decizii de încetare a mandatului primarului. Totodată, au solicitat la ANI un înscris oficial, cu decizia în care este motivată incompatibilitatatea: „După ce toate acestea vor fi finalizate, nu știm exact când, vom face o notificare oficială că mandatul primarului Ioan Szabo a încetat și atribuțiile sale vor fi preluate, oficial, de viceprimar. Deoarece e mai puțin de un an până la alegerile locale, nu se impune organizarea de alegeri anticipate. Ci viceprimarul va prelua atribuțiunile”, a explicat prefectul Dolha.

 

Tot atunci, prefectul Stelian Dolha a mai precizat următoarele: ” Decizia fiind dată în 11 decembrie, în mod normal, mandatul primarului Ioan Szabo a încetat în 11 decembrie 2019. Astfel, orice act pe care acesta l-a semnat are nulitate absolută. Viceprimarul este cel ce va semna, acum, actele – în numele primarului- până venim cu o poziție oficială”.

Precizăm faptul că: Sancțiunea impusă de ANI fostului primar Ioan Szabo este una administrativă. Acesta nu este nevoit să înapoieze remunerația din timpul când a fost în consiliul de administrație.

„În ceea ce privește posibila candidatură la fotoliul de primar, lucrul acesta depinde de ce scrie în referatul ANI. Și totodată, e o problemă a Biroului Electoral Județean. Se va vedea la momentul respectiv dacă mai are voie să candideze sau nu”, a punctat Carmen Toderaș, șeful departamentului juridic din cadrul prefecturii.

 

 

 

Adauga comentariu