Primarul Crețu, secretarul Gaftone, prefectul Frenț, subprefectul Ceclan și executorul Manchievici au avut și ei ceva în comun: o plângere penală...

Curtea de Apel Cluj a dat miercuri, 3 aprilie, o soluție în cazul unui dosar de urmărire penală deschis pe numele câtorva dintre înalții funcționari publici ai municipiului și ai județului.

Este vorba de primarul Ovidiu Crețu, secretarul municipiului Floarea Gaftone, prefectul Ovidiu Frenț, subprefectul Ciprian Ceclan, executorul Marin Manchievici, precum și alți funcționari, Ciligan Laurențiu, Cincea Dumitru, Mileșan Gabriela și Mănășturean Emil.

Toți aceștia au fost subiecții unei plângeri penale făcută de Urs Maria într-o speță legată de un teren pe care petenta l-ar fi moștenit, dar care făcea subiectul unei mase succesorale. Chiar și așa, personajele ilustre împotriva cărora s-a formulat plângerea penală, cel mai probabil de abuz în funcție, nu aveau nicio legătură cu speța respectivă, conform declarațiilor subprefectului Ciprian Ceclan.

Astfel, Curtea de Apel Cluj a emis următoarea soluție pe scurt:

„Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta U.M. împotriva ordonanţei de clasare din 16 noiembrie 2018 dată în dosar nr.209/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi a ordonanţei din 11 decembrie 2018 dată în dosar nr.120/II/2/2018 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Obligă petenta să plătească suma de 4.000 lei în favoarea intimaţilor C.T.O., C.L., C.D.M., M.G., F.O.V., C.O.C. şi M.E.I., câte 571,42 lei pentru fiecare, şi suma de 800 lei în favoarea intimatului M.M. cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă petenta să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, 3 aprilie 2019. Document: Hotarâre  68/2019  03.04.2019”.

Adauga comentariu