Primarul Crețu, pe lista celor 30 de incompatibili de Bistrița-Năsăud! În final, a dat cu ANI de pământ

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a avut și el probleme de integritate. Vestea a căzut ca un trăsnet în septembrie 2013, când Agenția Națională de Integritate a transmis prin intermediul unui comunicat de presă faptul că edilul bistrițean, aflat deja la al doilea mandat în fruntea municipalității a fost găsit în stare de incompatibilitate. Asta deoarece el ar fi deținut timp de câteva luni, atât funcția de primar, cât și pe cea de reprezentant al municipalității într-o societate comercială.


 

Crețu Ovidiu Teodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât, a deținut, simultan, funcția de Primar al Municipiului Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud, și calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIȚA SUD S.R.L”, se preciza în comunicatul ANI.

Situația în care a ajuns edilul bistrițean s-a datorat unei erori a Oficiului Registrul Comerțului, atunci când a fost înființată firma primăriei – SC Business Park Bistrița Sud SRL. Deși a transmis Agenției actele doveditoare, Ovidiu Crețu nu a fost luat în seamă, astfel că a atacat raportul ANI în instanță.

În prima fază, la Curtea de Apel Cluj, acțiunea i-a fost respinsă, astfel că primarul Bistriței a mers mai departe în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde i s-a dat dreptate, în februarie 2015.

Potrivit Gazeta de Bistrița, Instanța Supremă a arătat că ANI nu a ţinut cont şi de câteva reglementări legale din administraţia publică locală, în baza cărora un primar poate reprezenta unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu diverse persoane juridice sau persoane fizice. În plus, primarul bistrițean primise un mandat din partea Consiliului Municipal pentru a semna actele de înfiinţare ale Sc Business Park Bistriţa Sud SRL.

Cu privire la eroarea strecurată de cei de la Registrul Comerțului, ÎCCJ a precizat că odată îndreptată, efectul rectificării este unul retroactiv.

În plus, Instanța Supremă a mai reținut în favoarea lui Ovidiu Crețu, potrivit Gazeta de Bistrița, și faptul că din hotărârile consiliului local adoptate în perioada 01.10.2012 –21.01.2013, perioadă pentru care prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut starea de incompatibilitate a primarului Creţu, a rezultat că AGA SC Business Park Bistriţa Sud SRL nu s-a întrunit niciodată, astfel că nici nu a fost adoptată vreo hotărâre de către asociatul unic.


 


 


 

Adauga comentariu